un blog al pastorului Petru Lascău – Phoenix, Arizona

Originally posted on B a r z i l a i - e n - D a n:

MONITORUL NEOFICIAL    preluat din

horia roman patapieviciAţi lansat la Humanitas un volum, scris împreună cu Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu, „O idee care ne suceşte minţile”. Care este această idee?

Ideea care suceşte minţile este comunismul şi problema ideii care suceşte minţile nu este că, între multe idei care au sucit prost minţile oamenilor, există şi comunismul. Ci tenacitatea cu care, deşi comunismul a probat că este o idee nu numai greşită, logic greşită, social greşită, economic falsă, politic monstruoasă, dar este o idee criminală, este o idee care a produs peste 100 de milioane de morţi, în două generaţii… În ciuda acestui lucru, ea continuă să fie o idee prizată, o idee la modă, o idee care fascinează şi care dezbină adânc, în fond, memoria comună europeană. Una din ideile cărţii care figurează şi în prefaţa ei este cea a memoriei divizate, a celei de-a doua Cortine de Fier.  Churchill a spus…

View original 2,328 more words

Cosmarul lui Ion Pocaitu

 

Noaptea asta am avut un coșmar. Nu prea visez eu des, dar și când visez… țin minte. Poate mi s-a tras de la discuțiile de aseară cu Veta. Se apropie Crăciunul și Veta se frământă cu cadourile. Mi-a scos tableta (pacostea asta electronică) și a început să-mi arate tot feluri de lucruri pe care și le dorea pentru ea și copii. Am fost bucuros că și la mine se gândea. Voia să-mi cumpere un sacou frumos, așa mai de sărbători. Pe măsură ce înșira la cadouri eu tot făceam la socoteli… Era evident că nu-mi ajungea salarul de luna asta și că va trebui să umblăm și la puținele economii pe care le mai aveam.

M-am culcat cam tulburat de aritmetica mea în directă coliziune cu aspirațiile Vetei.

Noaptea am visat că era ziua mea. Când am intrat în casă, totul era împodobit frumus, cu floricele și panglici de hârtie creponată. Era un ”Happy Birthday!” uriaș pe peretele de la camera de zi. Acum se scrie în englezește, că așa e la modă. Se și cântă ”Happy birthady to you!” – că doar n-o să-i facem noi pe vecini să creadă că suntem inculți. Pe masa din sufragerie mâncăruri care mai decare mai bune și mai grozave, ca pe tableta lu’ Veta. Canapeaua din camera de zi era o stivă întreagă de pachete și cadouri. Cum am intrat în casă ai mei s-au și pus la masă și înfulecau ca disperații. Mai aduseseră și vreo doi copii din vecini și eu nu mai aveam loc la masă. Stăteam și mă uitam la ei. Veseli nevoie mare. Cum au terminat cu mîncatul de ziua mea s-au repezit la pachetele de pe canapea. Le desfăceau pe acelea pe care scria numele lor. Veta a primit o rochie de la Neluțu, o pereche de pantofi de la Flory, o poșetă de la Vio și o gentuță pentru tabletă de la Gaby. Floy la rândul ei a desfăcut pachete de la fiecare din frații ei și de la Veta. Ba și copiii din vecini au primit cadouri… de ziua mea. S-au felictat, s-au pupat de bucuria cadourilor, și-au dorit numai bine, sănătate și bucurie și tot ce le dorea inima. Mă uitam la ei năuc. Cu siguranță că aveau ceva cu mine. Nu putea fi o simplă uitare. Era doar ziua mea și se cădea măcar să mă bage în seamă. Dacă n-au vrut să-mi cumpere cadouri, e treaba lor. Nici nu am nevoie de nimic. Am tot ce-mi trebuie. Dar să-mi țină ziua și să se îndoape și cadourisească între ei ca și cum eu nu exist… e prea de tot.

M-am trezit apă de sudoare. Tulburat de tot. M-am pregătit de serviciu. Am plecat mai devreme ca să nu dau față cu cineva din familie. Coborâi scările pe întuneric. Iară nu merge liftul și m-am bucurat că mai făceam un pic de înviorare până jos.

Când am ajuns în stația de tramvai, nu era multă lume. Ca de obicei, tramvaiul întârzâia. Mi-au atras atenția vitrinele magazinelor de peste drum. Luminate puternic, pline de decorații de Crăciun. Beculețe colorate peste tot. Până și stîlpii becurilor stradale erau împodobiți cu crenguțe de brad, cu ghirlande de beculețe. De la difuzoarele unui magazin se auzeau colindei. Minunându-mă așa de decorul de Crăciun al orașului mi-am adus aminte de vremurile lui Ceaușescu. Câtă deosebire! Crăciunul era interzis. Acum e liber…

Deodată mi-a revenit coșmarul de astă noapte. Am înțeles totul… Acum suntem liberi să-I sărbătorim ziua de naștere a Domnului Christos, numai că uităm să-L chemăm la sărbătoare. Uităm de El, de Sărbătorit și ne felicităm între noi, ne oferim cadouri.

Acum Îl înțeleg pe Isus cum ce simte de Ziua Lui.

CARICATURA 1

http://www.truthdig.com/cartoon/item/xmas_20131222

 

Scrisoarea de la Isus

Scrisoarea de la Isus

Rut și-a ridicat poșta și a găsit în cutie o scrisoare. N-avea timbru și nici ștampila poștei – doar numele ei și adresa. A deschis-o:

Dragă Rut,

Voi fi sâmbătă după masă prin cartierul vostru și aș vrea să-ți fac o vizită.
Cu dragoste, ca întotdeauna,

Isus

Mâinile au început să-i tremure în timp ce punea scrisoarea pe masă. ’’De ce vrea Domnul să mă viziteze? Eu nu sunt cineva special. Nu am nimic să-I ofer.’’

Și-a adus imediat aminte de cabineții goi de la bucătărie. ’’Mă voi duce să cumpăr ceva de cină.’’

A căutat în portofel și și-a făcut socotelile. Cinci dolari și patruzeci de cenți. ’’Aș putea cumpăra pâine și ceva mezeluri, de banii aceștia.’’

După ce a cumpărat ceva, Rut s-a grăbit spre casă.

’’Nu vă supărați, doamnă. Ați putea să ne ajutați?’’

Rut era absorbită de planurile ei pentru cină, așa că nu a observat bine cele două siluiete care ieșiseră din aleea din spatele magazinului. Un bărbat și o femeie, amândoi îmbrăcați foarte zdremțuros.

’’Vedeți, doamnă, nu am serviciu, știți… și soția mea și cu mine locuim aici pe străzi… știți.. se face tot mai frig și ne este foame. Dacă ați putea să ne ajutați… am fi foarte recunoscători.’’

Rut s-a uitat la amândoi. Erau murdari și miroseau rău. ’’Domnule, aș vrea să vă ajut, dar știți, sunt și eu o femeie săracă. Am o pâine și ceva mezeluri dar am un musafir foarte important în seara aceasta pentru cină și aș vrea să-l servesc.’’

’’Da, înțelegem… este OK, doamnă. Mulțumim oricum!’’

Bărbatul și-a pus mâna în jurul umerilor soției sale și s-au îndreptat spre aleea din spate.

Privindu-i cum se depărtează, Rut a simțit o strângere de inimă cu care era familiară.

’’Domnule, stați puțin!’’

Cuplul s-a oprit și Rut a alegat spre ei. ’’Ascultați! Ce ar fi să luați mâncarea aceasta? O să găsesc eu altceva cu care să-l servesc pe musafirul meu.’’ I-a întins bărbatului punga cu cumpărături.

’’Mulțumim foarte mult doamnă! Mulțumi, mulțumim tare mult!’’ ’’Da, vă mulțumim din inimă!’’ a spus și soția lui, pe care Rut a văzut-o cum tremura de frig.

Rut a spus cu gingășie, ’’Știți, eu mai am un palton acasă. Luați-l pe acesta.’’

Rut și-a desfăcut nasturii paltonului și l-a pus pe umerii femeii. Cu un zâmbet s-a întors și a luat-o spre casă… fără palton și fără nimic ca să pună pe masa musafirului ei.

’’Mulțumim, doamnă! Vă mulțumim frumos!’’

Rut zgriburea de frig când a ajuns în fața casei și era și îngrijorată. Domnul va veni în vizită la ea și nu avea nimic să-I ofere.

Scormoni în poșetă după cheia de la intrare. Cu coada ochilui văzu o altă scrisoare în cutia ei de poștă. ’’Ciudat, își zise ea, poștașul nu vine de două ori în aceeași zi.’’  Luă scrisoarea și o deschise.

Dragă Rut,

M-am bucurat mult să te văd din nou. Mulțumesc pentru cina minunată. Și, mulțumesc mult și pentru paltonul frumos pe care mi l-ai dăruit!
Cu aceeași dragoste, ca întotdeauna,

Isus

Se lăsase gerul, și chiar și fără palton, Rut nu-l mai simțea.

Emanuel1

 

Agape Christian Church din Glendale, Arizona, vă invită la o seară de colinde – duminică 21 Decembrie 2014 – ora 6.00 PM.
Concertul îl puteți viziona online la adresa: www.agapearizona.com

A sosit Craciunul

Un an întreg L-am avut: Emanuel – Dumnezeu cu noi – în toate încercările prin care am trecut.

L-am avut alături Dumnezeu Puternic atunci când ne-au lovit bolile, necazurile și durerile vieții.

Am strigat în disperările noastre spre cerul Lui, când ne-am simțit singuri și neajutorați.

Ne-am încrezut în El ca Părintele Veșniciilor, când moartea a smuls ca o pasăre de pradă pe câte unul din cei iubiți ai noștri.

Am fugit la umbra aripilor Sale de Domn al Păcii, când furtunile neînțelegerilor voiau să ne smulgă ultima speranță.

Am alergat la sfatul Lui de Sfetnic Minunat când realitatea vieții ne-a lăsat în ceața marilor confuzii.

Și iarăși a sosit Crăciunul…

Veta s-a feisbuimăcit

Veta sa feisbuimacit

Azi când am sosit de la servicu, am găsit-o pe Veta aranjând masa din sufragerie. Pusese servicul de porțelan, cel ‘’de ladă’’ cu margini aurite, pe pare îl folosesc numai musafirii când vin la noi. Noi, membri familiei nu mâncăm din el numai când avem oaspeți de seamă. Pentru noi, a cumpărat Veta un serviciu mai ieftin cu farfurii grele ca piatra pe care le folosim numai la masa din bucătărie unde mâncăm, noi familia. Sufrageria este numai pentru musafiri. Țin musafirii ăștia la noi în casă cel mai bun serviciu de masă, tacâmuri argintate, fețe de masă din damasc și mătase, asortate cu șervețelele de rigoare, pe culori, etc. Noi avem pemisiunea să le folosim numai în prezența lor.

Când am văzut masa asta festivă am crezut că vine cineva la noi fără ca eu să știu. Vine cineva la pețit pentru Flory? Un fior rece mi-a trecut pe șira spinării. Nu cumva era aniversarea căsătoriei noastre sau ziua lu’ Veta? M-a lăsat spaima când mi-am făcut socotelile. Nu sunt eu chiar așa de uituc.

Când am văzut o rață mare și rumenă întoarsă cu labele în sus pe un pat de varză roșie, între două candelabre argintate în care ardeau două lumânări, mi-a pornit o salivație mai rău ca unui lup hămesit de foame.

Când să mă așez la masă să mă înfrupt din bunătăți, Veta mi-a atras atenția că masa era pregătită pentru ca s-o pună pe feisbuc. Trebuia să am răbdare până când face poze cu bunătățile și apoi le putem consuma, dar nu în sufragerie ci în bucătărie, ca de obicei. Atunci mi-am dat seama că Veta s-a feisbuimăcit de tot.

Când i-am cerut explicații mi-a arătat pe tabletă că mulți fac asta, pun poze cu mâncarea pe care o consumă pe feisbuc. Friptane de tot soiul, mititei, sarmale, și, vai Doamne!, prăjituri care mai de care mai grozave. Da să vezi torturi! Veta mi-a explicat că acum oamenii când merg la restaurante, prima dată își fac poze cu mâncarea din farfurii. Uneori durează așa de mult fotografierea mâncării și punerea ei pe feisbuc că se răcește, apoi cer ospătarilor s-o reîncălzească și restaurantele pierd bani cu acești clenți care stau mai mult la mese.

Că lumea de azi a înebunit, nu mai am îndoieli, dar nu aș fi crezut că și Veta se prostește la fel.

Cred că frenții lu’ Veta salivau din răsputeri pe tabletele lor pe care le ștergeau cu mânecile cămășilor, de lacrimile invidiei. Poate unii din ei nu aveau cine știe ce de cină în seara asta, dar se puteau uita la rața noastră și se vor bucura că măcar noi mâncăm ceva bun.

Veta m-a anunțat că va face pe sfârșitul săptămânii o plăcintă din aceea întoarsă, cu varză și cartofi, așa mare cât o tipsie și o va pune pe feisbuc de vor muri de ciudă și pofte toți frenții ei. Era decisă să nu se lase mai prejos de una dintre surorile de la biserică (nu pot să-i dau numele, că știți dumneavoastră de ce), care a postat mai deunăzi niște pancove și gogoși, mari și rumene, date așa cu pudră de zahăr de-ți venea să lingi tableta de bune ce apăreau.

Mi-a mai spus de cineva care a postat un cuptor făcut din sarmale cu sarmale inăuntru pe post de lemne. Artă domnule, nu glumă! Apoi de cineva care făcea bezele cu creme foarte apetisante că făceai diabet numai uitându-te la ele. Ce să mai spui de Doboș! Cu ciocolată albă, cu amăruie, cu foițe subțiri, cu multe etaje ca zgârie norii… Și ca să-mi facă în ciudă, Veta mi-a spus că lui fratele Gheorghe, pastorul de la baptiști, vecinul nostru de la parter, i-au făcut surorile, de ziua lui, un tort în formă de Biblie. Au pozat biblia aia și au pus-o pe feisbuc. Mă tem să nu se fi apucat fratele Gheorghe să predice din ea.

Încept să mă dumiresc, încet cu încetul, ce-i și feisbucul ăsta. Mare pacoste pe capul oamenilor. Îi zăpăcește de-abinelea. Se mai lăudau oamenii slabi de minte și la noi la servicu cu ce au mâncat ieri și mai ales ce au băut și cât, dar acum și pozează mâncarea și se laudă cu ea pe internet, așa la văzul întregii lumi.

Uitându-mă cu Veta pe tableta ei în timpul explicațiilor, mi-am dat seama că lumea nu pune numai poze cu mâncare, că mai erau și alte lucruri care au început să mă îngrijoreze. Dar, despre ele voi scrie altădată.

Ceea ce pot spune acum că sunt de-a dreptul zbuciumat. Sau mai bine zis feisbuciumat

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 8,504 other followers

%d bloggers like this: