Rătăciți cu harta-n mână (1)

Ascultam cu interes predica unui evreu. Pe evrei i-am ascultat întotdeauna cu multă curiozitate. Niciun alt popor din lume nu a avut atâtea de spus ca ei. Propabil că niciunul n-a suferit atâta. Istoria lor este o istorie a suferinţei. Cine suferă are multe de spus.

Suferinţa este singura cale sigură spre revelaţia desăvârşită. Nu poţi contempla infinitul fără ca efemerul din noi să nu fie strivit sub povara lui. Când îngerii lui Dumnezeu ofereau muritorilor ferestre spre desăvârşire, aceştia se prăbuşeau nu doar în închinare şi teamă, dar colapsau sub poverile incomensurabile ale adevărului ce li se revela. De aceea se credea de către evrei că omul care-L va vedea pe Dumnezeu va muri zdrobit sub atotputernicia adevărului cunoscut.

Iov a fost omul care L-a cunoscut pe Dumnezeu din auzite, aşa cum mărturiseşte el: “urechea mea auzise de Tine…”. După cuptorul suferinţei sale, Iov cunoaşte pe Dumnezeu printr-o altă fereastră spre adevăr, de aceea spune: “acum ochiul meu Te-a văzut”.

Evreii, plămada suferinţei, cel mai ciudat popor de pe faţa pământului, au ce povesti tocmai din pricina revelaţiei primite. De aceea îi ascult cu bucurie.

“Avem nevoie în aceste zile mai mult ca oricând de discernământ spiritual” spunea predicatorul militând pentru ca Biserica să ceară Domnului darul deosebirii duhurilor. Mereu martori ai progresului tehnic şi ştiinţific, beneficiari tot mai mult ai tehnologicului şi electronicii începem să credem că mâine nu poate fi decât al omului bine educat, în cadenţă cu pasul civilizaţiei, deci a omului cu tot mai mult discernământ; cel mai puţin vulnerabil falsului. Nj se poate un raţionament mai greşit.

Paradoxal dar adevărat, pe măsură ce civilizaţia înaintează şi numărul celor needucaţi, a analfabeţilor creşte.
Până în anul 2000, spunea o cercetătoare americană a sistemului de învăţământ din această ţară, numărul analfabeţilor va creşte până la 30 la sută din populaţia ţării. Paralel cu analfabetismul – proliferează un alt gen de handicap intelectual – “analfabetismul tehnic” – omul care ştie să scrie şi să citească, dar care nu poate să înţeleagă un discurs, o reclamă sau cartea cu modul de întrebuinţare a obiectului cumpărat, omul ce nu poate completa o cerere de angajare sau care nu poate răspunde unui sondaj de opinie. Acest gen de “analfabetism tehnic” ne cuprinde mai ales pe noi emigranţă primei generaţii. Unii nu vom învăţa limba engleză niciodată la nivelul de a nu depinde de alţii.

Cu toate că în vremurile din urmă “cunoştinţa va creşte” –  ea este doar pentru tot mai puţini dintre noi.
Dacă situaţia ar fi doar în ceea ce priveşte cunoaşterea generală, pentru a te descurca în societate, lucrurile n-ar fi tocmai așa de grave. Ea se manifestă tot mai pregnant în sfera spirituală. Să fim oare condamnaţi să ne polarizăm spre polii opuşi ai cunoaşterii spirituale? Probabil că viitorul ne va duce la decalaje tot mai mari. Nu poate fi un pericol mai mare pentru cineva decât propria sa ignoranţă.