un blog al pastorului Petru Lascău – Phoenix, Arizona

În lumina Scripturii

Lumina scripturii

În lumina Scripturii

După ce am analizat rădăcinile teologice ale ‘‘mișcării râsului sfânt’‘, și am înțeles doctrinele majore împărtășite de suporterii și inițiatorii ei, este vremea să încercăm să analizăm pe rând în lumina Scripturii manifetările ‘‘trezirii râsului’‘, să vedem dacă ele au precedent biblic și dacă acest precedent este normativ pentru viața creștină.

Lista manifestărilor ciudate este foarte mare. Dacă am aminti numai câteva din cele menționate în diverse publicații, ar trebui să enumerăm, pe lângă râs, plâns, tremurături, și alergarea în jurul clădirii sau a sălii, dans frenetic și rapid, lărtat, căderi în transă, beție, etc. (Din articolul ‘‘More on Revival’‘ de Richard M. Riss).

Alte publicații consemnează: sunete ca de bufniță, umblatul ca găinile, sforăit pe nas ca și calul, mugete și răgete, înotatul pe dușumea (‘‘în Duhul’‘), femei care trec prin dureri ca ale nașterii, sărituri ca și cangurul, pierderea cunoștinței, strigăte ca de vulturi, mișcări pe dușumea ca șarpele, incapacitatea de a vorbi, spasme involuntare ale corpului, mișcări ca de Kung-Fu, ‘‘vomitatul în duhul’‘, lovitul sfânt cu capul de podea, sau dezbrăcatul în public (Manifestările sunt consemnate în următoarele publicații: Renewal Magazine UK, aprilie 1995, pagina 43; Impact magazine Singapore, iunie-iulie 1995, pagina 2; Versiunea electronică a Jesus Army Streetpaper, UK, 12 mai 1995; ‘‘Signs of Revival, de Patrick Doxon 1994, pagina 27; Signals Prophetic Newsleller, Apricot Streeyt, LA, 70037, pagina 2; Revival, de Richard Riss, pagina 5; Toronto Experience, Christianity Forum Library, 100241, 1446; Video, ‘‘Holu Laughter’‘ UK, 1994; Trumpet Call, mai 1995, vol, 1:8, pagina 2; ‘‘Is the Blessing Biblical? de David Pawson, pagina 40, Hodder ‘‘ Stoughton, Londra 1995).

În ‘‘The Toronto Blessing FAQ’‘ (FAQ – de la Frequent Ascked Questions – Cele mai frecvente întrebări) (The Toronto Blessing FAQ, Revizuite în ianuarie 1996, Greg Makeham, Internet, gregm@cougar.multiline.com.au). Greg Makeham, dă o listă de manifestări neobișnuite care au loc cu ocazia întrunirilor Toronto Blessing, printre care enumeră câteva, dând explicații ‘‘biblice’‘ acestor manifestări. Am să redau câteva pentru a vedea cât de caraghioase și năstrușnice sunt interpretările și mai ales ‘‘suportul biblic’‘ pentru aceste acte iresponsabile. Iată căteva:

  • ‘‘Strigătul constant: ‘‘Cooee! Cooee! o manifestare distinctiv australiană, expresie din limbile arborigene care se referă la chemarea unuia care a fost piedut prin tufișurile pădurilor sau în deșert. ‘‘manifestarea aceasta prefigurează strigătul lui Dumnezeu către lumea pierdută – vezi Isaia 40:3, Matei 3:3’‘.
  •  Fuga împrejurul clădirii – Psalmul 125:2, ‘‘Cum este înconjurat Ierusalimul de munți, așa înconjoară Domnul pe poporul Său, de acum și până în veac.’‘
  • Săritul și cotcodăcitul ca o găină – Dumnezeu a întins o masă bogată poporului Său, dar el scurmă prin pământ după fărâme de mâncare. Dumnezeu învită pe poporul Său la un mare ospăț, ca să fie umplut de binecuvântările Sale. Psalmul 23:5, Luca 22:30.
  • Imitația cântecul cocoșului la crăpatul de ziuă: ‘‘cucuriguuuuu!’‘ – Este strigătul lui Dumnezeu pentru trezirea Bisericii Sale.
  • Săritul în sus ca o minge – aceasta se referă la Luca 6:23, unde Isus spune despre săltatul în sus de bucurie.
  • Aplecatul în jos – este o altă manifestare de obicei asociată cu chemarea la mijlocirea în rugăciune. A mijloci pentru cineva înseamnă să-i porți poverile. Trupul nostru se apleacă sub greutatea unei poveri grele.
  • Imposibilitatea de a vorbi – așa cum i s-a întâmplat lui Zaharia în Luca 1:20-23. Dumnezeu poate cconsidera necesar uneori să ne ia graiul pentru a ne împiedica să rostim cuvintele necredinței sau vorbe negative. Cuvintele pe care le rostim afectează în ultimă instanță calitatea vieții noastre, în bine sau în rău (Iacov 3:5-6, Proverbele 16:24; 18:21). Desigur, Dumnezeu poate să ne ia graiul; din diferite alte motive.’‘

Vom analiza doar acele manifestări care fac particular acest fenomen distingându-l de tot ce a cunoscut până în prezent istoria creștinismului. În acest sens ne vom concentra doar la patru din tot ce am enumerat mai sus, și anume: ‘‘râsul sfânt’‘, beția în Duhul’‘, căderea pe spate, și sunetel animalice. Să începem cu ‘‘râsul sfânt’‘. (Va urma)

Cum să răspunzi erorii? (2)

Cum sa raspunzi

Normativ sau unic?

Un articol care mi-a fost de un real folos pentru înțelegerea și evaluarea fenomenului Toronto Blessing, a fost cel al lui George O. Wood, intitulat: ‘‘The Laughing Revival’‘ (Trezirea râsului. George O. Wood, The Laughing Revival, 1445 Boonville Avenue, Sprinfield, MO, 65802, 1995). În acest articol excelent, Wood sugerează ca orice noutate teologică sau orice nouă experiență spirituală, să fie supusă la două întrebări majore. În primul rând trebuie să întrebăm: s-a întâmplat în Biblie ceva asemănător? Și apoi: atunci când s-a întâmplat, s-a întâmplat ca să devină un model al experienței creștine, un fapt normativ?

Pentru a înțelege mai bine rostul acestor două întrebări, Wood ne sugerează un exemplu foarte ilustrativ. Să presupunem că în bisericile noastre ar veni cineva care ar propune o nouă lucrare, pe care s-o numim ‘‘lucrarea umbrei’‘. Bolnavii peste care trece umbra pastorului sau a lucrătorului respectiv, vor fi vindecați. Lucrarea s-a deszvoltat și au apărut explicații teologice care îndeamnă pe toți creștinii de azi să recupereze acest mod uitat în negura vremilor de a vindeca pe cei bolnavi. Se tipăresc cărți, se țin seminarii prin care, pas cu pas, suntem îndrumați să organizăm în bisercile noastre slujbe de vindecare prin ‘‘lucarea umbrei’‘. Este prezentată ca o nouă descoperire a Duhului lui Dumnezeu care începe să lucreze cu putere acum în zilele de pe urmă, când Biserica se întoarce la darurile și puterea Bisericii primare. Cum putem evalua asemenea noutate? Prin cele două întrebări de mai sus:

  1. Găsim în Scripturi că s-a petrecut așa ceva? Da. Desigur că citim în Faptele apostolilor la capitolul 5, verstele 14 și 15, următoarele: ‘‘Numărul celor ce credeau în Domnul, bărbați și femei, se mărea tot mai mult, până acolo că scoteau bolnavii chiar pe ulițe, și îi puneau pe paturi și pe așternuturi, pentru ca, atunci când va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei’‘.
  1. A devenit o asemenea practică un model pentru biserica creștină? Au folosit ‘‘metoda’‘ aceasta și ceilalți apostoli? Este ceva unic sau normativ? Răspunsurile nu sunt greu de găsit. Niciun apostol n-a folosit metoda. Biserica n-a deszvoltat o asemenea ‘‘lucrare a umbrei’‘. Faptul a fost un incident unic și nu un normativ al experienței creștine.

Nu găsim pe nici un apostol abandonând normativul pentru spectaculoasa ‘‘lucrare a umbrei’‘. Normativ era punerea mâinilor și rugăciunea pentru cei bolnavi, așa cum spune Marcu 16:18: ‘‘…își vor pune mâinile peste bolnavi, și bolnavii se vor însănătoși.’‘

Cunoaștem că un anumit lucru este normativ pentru experiența și viața creștină atunci când acel lucru este în mod explicit aprobat de Scripturi, recomandat de ele, sau poruncit chiar, care se repetă consecvent.

Un exemplu similar l-am putea fabrica din experiența apostolilor cu Ana și Safira. Putem oare extrapola acest incident unic pe care Duhul Sfânt în suvernanitatea Sa l-a provocat, la un normativ în viața bisericii? Să-l numim ‘‘Sfânta execuție’‘. Am dori ca disciplina în biserica noastră să fie condusă astfel? Învocăm prezența Duhului Sfânt și toți care au mințit vor cădea morți la podea. În vecini vom construi o morgă. Curând vom avea mai mulți în morgă decât în biserică.

Experiența apostolilor cu Ana și Safira a fost un unicat și nu un normativ. Pentru a trata cu păcatul în biserică avem acte normative în Matei 18 și 1 Corinteni 5.

La Rusalii, un sunet puternic ca de vânt s-a auzit peste locul unde erau ucenicii, niște libi ca de foc s-au văzut împărțindu-se peste capetele lor, și mulțimea curioșilor i-au auzit pe cei din odaia de sus vorbind în limbile cunoscute de ei. Cele trei fenomene: vâjâitul de vânt, limbile de foc și vorbirea în alte limbi, au fost unicate sau normative? Cu siguranță că vâjâitul de vânt și limbile de foc au fost un fenomen unic, dar vorbirea în alte limbi o vedem prezentă de fiecare dată când Duhul Sfânt se coboară să umple pe cineva, așa cum vedem din toate pasajele biblice în care se relatează această experiență. Când auzim pe cineva vorbind în alte limbi, suntem în fața unui normativ, a unui lucru pe care l-a practicat Biserica primară, a fost un fenomen curent în practica apostolică (Pavel spunea că el vorbește în limbi mai mult decât toți, 1 Cor. 14:18). Nu putem trage concluzia că evidența fizică a cuiva umplut cu Duhul Sfânt este că se aude un vâjâit de vânt și se vor vedea limbi ca de foc plutind deasupra capului său, pentru că fenomenul unic de la Rusalii nu ne îngăduie o asemenea logică.

Față în față cu fenomenele: ‘‘râsului sfânt’‘, căderea pe jos, sunetele animalice și cu ‘‘beția în Duhul’‘, trebuie să ne întrebăm dacă ele sunt din Scripturi, și dacă da, atunci să vedem dacă au fost fenomene unice sau normative pentru viața bisericii primare. După cum vom vedea mai târziu, unele nu se găsesc în Scripturi, și chiar acelea care s-ar putea identifica pe paginile Bibliei, nu pot fi catalogate normative. Atunci când vom discuta bazele biblice ale fiecărui fenomen, ne vom da seama mai bine de statutul lor viv-a-vis de Sfintele Scripturi.

Patrulaterul Wesleyan

Un abordare sănătoasă a cunoașterii lucrurilor spirituale ne-a fost recomandată de John Wesley, care a propus folosirea unui sistem de evaluare, pe care l-am numit ‘‘Patrulaterul Wesleyan’‘. Putem cunoaște adevărul prin patru surse majore: Biblia, experiență, rațiune și tradiția bisericii. Cele patru formează un patrulater, la baza căruia este Biblia. În primul rând, niciuna din laturile patrulaterului nu este egală cu baza lui, ceea ce înseamnă că Sfânta Scriptură este sursa primordială a cunoașterii, ce nu poate fi egalată nici de experiențe, nici de tradiție, nici de rațiunea umană. Pe lângă aceasta, cele trei trebuie să fie validate de diecare dată de bază, de Biblie.

Wesley

Confruntați cu noi experiențe spirituale, cu una din laturile acestui patrulater, nu avem voie să le raportăm numai la rațional, la modul nostru de gândire contemporan, și nici numai la tradiție, la scrierile părinților bisericești sau la cumulul de învățături pe care le-am putea extrage din experiențele bisericii de-alungul istoriei. Cu alte cuvinte, experiențele ‘‘trezirii râsului’‘ nu le vom putea înțelege deplin dacă apelăm doar la argumentul istoric și rațional, așa cum încearcă apologeții mișcării s-o facă. Argumentul că manifestări ca acelea de la Toronto se găsesc în lectura textelor istorice, mai ales a marilor treziri spirituale cum este cea din vremea lui Johnatan Edwards, sau Wesley, nu sunt suficiente, și nici argumentele logice pe care unii le invocă, având în vedere efectele pozitive ale râsului asupra reducerii stress-ului sau îmbunătățirii sănătății și concentrării mentale ale individului, cum susține Dr. Patrick Dixon (Dr. Patrick Dixon, pastor al Bisericii Bridge Church Brentford, Anglia, în cartea sa: Signs of Revival, 1994).

O adevărată cunoaștere a adevărului trebuie întotdeauna să se înscrie acestui mod de a vedea lucrurile. Când la baza schemei noastre de gândire, rațiunea ocupă locul Bibliei, vom dezvolta un sistem filozofic egocentric, fără putința de a ne raporta la ideile divine cu privire la acel adevăr, mărind rândul ‘‘fariseilor’‘ așa cum îi numește DeArteaga pe cei care perferă o supra-raționalizare a creștinismului contemporan (William DeArteaga, ~uenching the Spirit, Creation House, Lake Mary, Florida, 1992).

Când tradiția trece la bază, avem șansele eșuării în misticism și obscurantismul unor idei nevalidate de Cuvântul inspirat al Scripturii. Dacă însă experiențele vor lua locul Scripturii, ele devenind baza sistemului nostru de gândire, devenim gnostici, reeditând erezia primului secol prin supralicitarea experiențelor spirituale fără discernământul la care ne cheamă Scriptura atunci când avem de-a face cu lumea spiritelor.

DeArteaga remarcă faptul că o intelectualizare a credinței și un accent exagerat pe tradiție au fost de fapt, caracteristicile fariseilor din vremea Domnului Isus, erezie populară și în zilele noastre. Ei s-au opus Duhului Sfânt și revelației aduse de prezența Logosului întrupat, a lui Isus Fiul lui Dumnezeu, prin tradiția bătrânilor și printr-o intelectualizare și raționalizare a religiei lor. Din păcate DeArteaga eșuează după părerea mea în extrema cealată pe care tot el o remarcă, gnosticismul, pledând prea mult pentru o deschidere tot mai mult spre experiențe. Experiențele fără testarea lor biblică pot duce la grave erori. Singurul mod de a menține calea de mijloc, unde întotdeauna vom găsi adevărul, este raportarea la Bază, adică la Scripturi.

Acum, însăși validarea istoriei (tradiției), experiențelor și a raționamentului uman la Scripturi, pare unora o raționalizare sau intelectualizare. Nu este așa. Față în față cu textul sacru, pe care trebuie să-l consultăm, trebuie să fim gata să ne ajustăm la el experiențele, raționamentele și moștenirea tradițiilor noastre storice.

 

Cum să răspunzi erorii? (1)

Cum sa raspunzi

 

Cum să răspunzi erorii? (1)

Față în față cu eroarea care poate duce la erezie, cu doctrina falsă care amenință sufletele oamenilor, trebuie să apelăm la Scriptura care ne învață ce fel de atitudine trebuie să luăm și cum trebuie să răspundem. Iată câteva sugestii:

  1. Trebuie să știm că învățăturile false sunt deosebit de periculoase și că sursa lor este Satan.

Dacă am putea lua un interviu Satanei și să-l întrebăm care este arma sa cea preferată în lupta sa împotriva creștinului, ne-ar spune cu siguranță că este o învățătură falsă.

Noi devenim ceea ce credem, în sensul că viața noastră se ordonează funcție de sistemul credințelor noastre. Acționăm potrivit crezului și acțiunile noastre ne formează obiceiurile și apoi ne determină în final caracterul. Dacă setul credințelor mele despre Dumnezeu, omul și destinul său, despre viitor, sunt formulate greșit ca urmare a unei învățături false pe care am acceptat-o, atunci drept rezultat, viața mea va fi modelată de minciună în tipare cu totul contrarii planului lui Dumnezeu pentru mine. Trăind o viață de neîmpliniri voi fi un om nefericit, într-o precară relație cu Dumnezeu (dacă este vreuna), în proaste relații cu semenii mei și în perspectiva unui viitor incert. Odată cu învățătura falsă pe care am acceptat-o dobândesc o viziune diferită asupra rostului vieții și energiile mele vor fi călăuzite de credința mea spre finalități sau ținte false. Viața mea în general este în pericol să mi-o irosesc alergând după nălucile create de ideologia mea.

Cred că am spus suficient pentru a vă convinge că este imperios necesar să evaluăm corect puterea distructivă a învățăturilor false și că sursa lor nu este alta decât diavolul.

Apostolul Pavel vede dincolo de măștile apostolilor falși, și-i atenționează pe frați: ‘‘Oamenii aceștia sunt niște apostoli mincinoși, niște lucrători înșelători, care se prefac în niște apostoli ai lui Christos. Și nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. Nu este mare lucru dar, dacă și slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârșitul lor va fi după faptele lor’‘ (2 Cor. 11:13-15).

Activitatea demonică de infiltrare a doctrinelor false își are ca țintă biserica. Biserica este teatrul disputelor doctrinare și ținta atacurilor celui rău:

‘‘În norod s-au ridicat și profeți mincinoși, cum și între voi vor fi învățători mincinoși, care vor strecura pe furiș erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul, care i-a răscumpărat, și vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică. Mulți îi vor urma în destrăbălările lor. Și din pricina lor, calea devărului va fi vorbită de rău’‘ (2 Petru 2:1-2).

Același apostol spune că pe măsură ce ne apropiem de vremurile sfârșitului, Satan își va mobiliza forțele și frecvența cu care vom întâlni falsul va fi tot mai mare:

‘‘Dar Duhul spune lămurit că în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credință, ca să se alipească de Duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor, abătuți de fățărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnați cu fierul roșu în însuși cugetul lor’‘ (1 Timotei 4:1-2).

‘‘Arătarea lui (a omului fărădelegii) se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne și puteri mincinoase, și cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit calea adevărului ca să fie mântuiți. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună…’‘ (2 Tes. 2:9-11).

 

  1. Trebuie să înțelegem că mânia lui Dumnezeu se dezlănțuie împotriva celor care se opun adevărului și îi învață pe oameni o doctrină falsă. Dumnezeu nu stă nepăsător de cooperarea acestor oameni cu însuși Satan la distrugerea bisericii Sale. Iată ce spune apostolul Pavel despre blestemul condamnării veșnice a celor ce răspândesc învățături false:

‘‘Dar chiar dacă noi înșine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema! Cum am mai spus, o spun și acum: dacă vă propovăduiește cineva o Evanghelie, deosebită de aceea pe care ați primit-o, să fie anatema!’‘ (Galateni 1:8-9).

‘‘Mânia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu și împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înădușă adevărul în nelegiuirea lor’‘ (Romani 1:18).

 

  1. Pentru identificarea învățăturilor false este imperios necesar cunoașterea învățăturii sănătoase, a Scripturilor, nu neaparat studierea fiecărui fals în parte. Așa cum identificarea bancnotelor false se face mult mai ușor pe măsură ce cunoaștem tot mai bine bancnotele bune, la fel lumina devărului biblic va demasca imediat orice eroare. Scriptura trebuie să fie și să rămână etalonul oricărei învățături și experiențe. Numai după ce o nouă experiență sau învățătură trece testul Scripturilor o vom putea considera nevătămătoarea Bisericii lui Christos.

Predicând celor din Berea, Pavel a observat că aceștia studiau imediat pasajele Vechiului Testament pentru a se convinge că învățătura apostolului este conformă scrierilor sfinte (Fapte 17:11). Este ironic că fiecare număr din The Toronto Blessing Scrolls (Sulurile Binecuvântărilor de la Toronto), se încheie cu îndemnul: ‘‘Fii un Bereean!’‘ Fii deci ca unul din cei din Berea, și cercetează Scripturile să vezi dacă este conform cu ele ceea ce se petrece la Toronto! Exact așa ceva vom face și noi, în ciuda faptului că vom fi la rândul nostru etichetați ca farisei și necredincioși, împotrivitori lucrării Duhului Sfânt.

‘‘Cercetați toate lucrurile, și păstrați ce ete bun’‘ (1 Tes. 5:21).

‘‘Preaiubiților, să nu dați crezare oricărui duh; ci să cercetați duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieșit mulți proroci mincinoși’‘ (1 Ioan 4:1).

 

  1. Trebuie să-i alertăm pe alții de pericolul învățătorilor mincinoși să se păzească de ei.

Să presupunem că am văzut cum un șarpe veninos a intrat în biserică. Ce voi face?
O soluție ar fi să las lucrurile cum sunt, să nu sperii pe nimeni. Poate că îngesuindu-se în panică să iasă din clădire, mulți vor fi răniți.
Aș putea presupune că el va ieși așa cum a intrat fără să producă pagube de nici un fel.
Dacă iubesc cu adevărat pe frații mei, îi voi avertiza de pericolul care-i paște. Voi deconspira falsul care s-a strecurat între noi și-i voi îndemna să se ferească de sursa răului. Iată câteva versete biblice care ne învață ce să facem:

‘‘Păziți-vă de prorocii mincinoși. Ei vin la voi îmbrăcați în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. Îi veți cunoaște după roadele lor (Matei 7:15, 16).

‘‘Drept răspuns, Isus le-a zis: Băgați de seamă să nu vă înșele cineva… Căci se vor scula Christoși mincinoși și proroci mincinoși; vor face semne mari și minuni, până acolo încât să înșele, dacă este cu putință, chiar și pe cei aleși’‘ (Matei 24:4, 24).

 

  1. Nu trebuie să avem nimic de a face cu învățătorii mincinoși. trebuie să ne îndepărtăm de ei pentru a nu ne face vinovați prin asociere.

Atunci când am identificat pe cineva ca o sursă de învățături false, avem responsabilitatea să-l confruntăm cu Cuvântul lui Dumnezeu, urmând modelul furnizat de Domnul Isus în Matei 18:15-17, în cazul în care el este unul din frații noștri. Dacă nu primește mustrarea menită să-l corecteze nici măcar în prezența altora, atunci Biblia ne învață să ne îndepărtăm de acest om, care produce diviziune între frați, strecurând învățături false. Apostolul Pavel este foarte categoric atunci când spune creștinilor din Roma:

‘‘Vă îndemn fraților, să vă feriți de cei ce fac dezbinări și tulburare împotriva învățăturii pe care ați primit-o. Depărtați-vă de ei. Căci astfel de oameni nu slujesc lui Christos, Domnul nostru, ci pântecului lor; și prin vorbiri dulci și amăgitoare, ei înșală inimile celor lesne crezători’‘ (Romani 16:17, 18).

Apoi în epistola sa către biserica din Tesalonic, pavel continuă acest subiect, astfel: ‘‘În Numele Domnului nostru Isus Christos, vă poruncim, fraților, să vă depărtați de orice frate, care trăiește în neorânduială, și nu după învățăturile pe care le-ați primit de la noi… Și dacă n-ascultă cineva de ce spunem noi în această epistolă, însemnați-vi-l, și să n-aveți nici un fel de legături cu el, ca să-i fie rușine. Să nu-l socotiți ca pe un vrăjmaș, ci să-l mustrați ca pe un frate’‘ (2 Tes. 3:6, 14, 15).

Izolarea de cel ce răspândește alte învățături nu este numai profilactică, păzindu-ne de boala ereziei sale, ci este și corectivă pentru comportamentul său. Cu alte cuvinte, depărtarea de cel ce răspândește învățături false, sau prorocește fals, este în primul rând să ne păzească de erorile disiminate de el, și apoi, prin izolare să-l facem să-și dea seama că ceea ce face este greșit. Ruperea părtășiei cu sursele de doctrine false dovedește că suntem prieteni sau frați mai mult cu adevărul.

 

  1. Scriptura folosește un limbaj deosebit de dur împotriva învățătorilor mincinoși și a profeților falși. Este suficient să ne amintim de cuvintele apostolului Petru atunci când îl confruntă pe vrăjitorul Elima:

‘‘Om plin de toată viclenia și de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmaș al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strâmbi căile drepte ale Domnului? Iată că acum mâna Domnului ete împotriva ta: vei fi orb, și nu vei vedea soarele până la o vreme.’‘ (Fapte 13:10, 11).

Personal, am rețineri pentru a sfătui pe cineva să folosească un asemenea limbaj în confruntarea celor ce răspândesc învățături false. Probabil că el este rezervat Domnului când îi confruntă pe farisei, sau apostolilor în luptele lor cu puterile întunericului manifestate prin vrăjitori ca Elima. Nu știu. Oricum, de foarte multe ori când păstorul ridică toiagul împotriva lupilor îmbrăcați în piei de oi, este acuzat de oi că lovește în semenii lor, adesea în prietenii sau rudele lor.

Putem spune adevărul cu dragoste? Cred că da.

Nu trebuie să uităm că Dumnezeu iubește pe păcătos și urăște păcatul său. Nu putem face altfel. Erezia, învățătura mâncinoasă, cooperarea cu Satana la răspândirea ei, este un păcat. Un mare păcat. Misiunea noastră este să luptăm împotriva păcatului acestuia și nu împotriva păcătosului.

lumina

Față în față cu eroarea

Eroarea

 

Față în față cu eroarea doctrinară

Împărtășind cu unul din prietenii mei conținutul acestui material, a fost puțin speriat aflând că va fi ceva ‘‘împotriva’‘ fenomenului cunoscut azi ca ‘‘Toronto Blessing’‘, și m-a sfătuit s-o fac cu dragoste, să scriu cu multă dragoste.

În primul rând am datoria să iubesc oamenii. Eu cred că ei sunt atât de prețioși în ochii lui Dumnezeu, încât Isus Christos a venit să moară pentru noi toți. Valoarea noastră umană ne-o dă în primul rând apartenența la rasa umană creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, și apoi din actul mântuirii noastre prin sângele prețios al Domnului și Mântuitorului nostru Isus Christos. Iubirea de oameni nu înseamnă iubirea ideilor lor, care de cele mai multe ori, nu sunt numai ale lor.

Râmân însă o serie de întrebări care nu se poate să nu tulbure. Cum ar trebui să răspundem celor care învață erori teologice? Este drept să-i criticăm? Dacă îi putem critica, atunci pe ce baze?

În Marcu 9 ni se spune că ucenicii Domnului Isus au întâlnit pe cineva care scotea demoni în Numele lui Isus și nu era din grupul celor apropiați Domnului. Au încercat să-l oprească, după care au venit la Domnul și I-au povestit incidentul. ‘‘Nu-l opriți, a spus Isus, căci nu este nimeni, care să facă minuni în Numele Meu, și să Mă poată grăi de rău după aceea. Cine nu este împotriva noastră, este pentru noi’‘ (Marcu 9:39, 40). Domnul Isus i-a mustrat pe ucenici pentru atitudinea lor sectară și îngustă. Nu era apărătorul unei toleranțe totale față de doctrinele false, ci insista ca urmașii Săi să nu se aștepte ca toată lumea să poarte aceeași etichetă, sau să aparțină aceluiași grup pentru a fi de partea lor. Textul ne învață să acceptăm pe toți cei care lucrează pentru Domnul într-un mod diferit de noi, sau folosesc metode neconvenționale, care nu seamănă cu ale noastre. Nu trebuie să-i cenzurăm numai pentru simplu fapt că ei nu sunt dintre ‘‘ai noștri’‘, din confesiunea mea, sau din biserica noastră. Important este că nu sunt împotriva Domnului și lucrării Sale.

Cu toate acestea, la polul celălalt se află pasaje în care suntem îndemnați să condamnăm învățăturile false, cu tărie: ‘‘Mă mir că treceți așa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Christos, la o altă Evanghelie. Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sunt unii oameni care vă tulbură, și voiesc să răstoarne Evanghelia lui Christos. Dar chiar dacă noi înșine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!’‘ (Galateni 1:6-8).

Paleta este uriașă. De la toleranță și acceptarea celor care lucrează cu metode diferite de noi, și nu cu o învățătură diferită de cea a Scripturii, și până la cei care aduc o altă evanghelie spre pierzarea lor, pe care Pavel îi condamnă veșnic (anatema!). Trebuie să identificăm în primul rând cu ce fel de ‘‘diferență’‘ avem de-a face. De multe ori manifestăm toleranță față de o altă Evanghelie, și suntem necruțători de fratele care este diferit în metode, chiar dacă împărtășește același crez.

Luând atitudine față de credința falsă, suntem în pericol să fin dezagreabili când dezagreem cu apologeții ei. Putem să folosim recuzita celor de la Toronto Blessing care ne judecă folosind următoarea terminologie: ‘‘scribi și farisei’‘, ‘‘religioși furioși’‘, ‘‘atacatori și persecutori’‘, ‘‘încălcători de scripturi’‘, ‘‘posedați de atitudini neevlavioase’‘, ‘‘făcători de comentarii răutăcioase’‘, ‘‘mincinoși, înșelători’‘, ‘‘pârâșii fraților’‘, ‘‘distrugători de biserici’‘, ‘‘mândri, geloși, fricoși’‘, ‘‘ignoranți’‘; epitete pe care le puteți citi din abundență în The Toronto Blessing Scrolls, sau le puteți auzi din predicile celor de la Vineyard sau cei implicați în mișcarea râsului.

Lucrul care mă îngrijorează, este că în apărarea mișcării Toronto Blessing se folosește Numele Domnului, prin pretenții de prorocii, care condamnă și amenință pe toți cei care nu cred și nu acceptă cele ce se petrec în bisericile care au îmbrățișat mișcarea râsului. Iată o astfel de profeție, difuzată pe rețeaua internet-ului de către Teresa Seputis, (Teresa Seputis, Intenet: teresa@pharaoh.sphinx.com), care sună astfel:

‘‘Nu te teme, pentru aceasta este ceea ce fac eu. Am să vin cu o sabie. Va fi diviziune în biserica Mea, pentru că am să-mi zidesc Biserica Mea pe stâncă, și stânca este Fiul Meu Isus Christos. Am să-i despart pe toți aceia care nu sunt zidiți pe stâncă și am să-i împing pe nisip. Am să vin cu sabia și am să îndepărtez tot ceea ce blochează mintea, voința, intelectul. Biserica Mea va fi zidită pe stânca Fiului Meu și nimic n-o va birui. Cei care nu sunt zidiți pe stâncă vor cădea pe stâncă și vor fi curățiți și tăiați. Impuritățile vor fi îndepărtate – nu voi mai tolera păcatul în Biserica Mea. Îmi voi purifica biserica în timp cei ei vor cădea pe stânca Fiului Meu. Dar acei care nu vor veni la stâncă vor fi zdrobiți de stâncă. Vor fi acei care poartă numele Meu și care încearcă să se ridice împotriva stâncii. Ei vor cădea cu siguranță și vor fi aruncați pe nisip. Lucrarea Mea va fi dusă la îndeplinire. Îmi voi zidi Biserica Mea pe stânca Isus Christos, Fiul Meu.’‘

Când adevărul nu se poate impune decât prin forța amenințărilor, el este mai periculos decât o minciună.

Adevărul care te face liber

Adevarul

 

Datoria de a cunoaște adevărul

Întotdeauna când un aspect al lucrării Duhului Sfânt este analizat într-un spirit critic, cel ce-o face este acuzat de lipsă de credință, dacă nu de lipsă de spiritualitate. Dar oare nu trebuie să supunem toate lucrurile la testul Scripturii?

Când evreii și cei cucernici dintre neamuri au luat Scripturile, verificând imediat cele predicate de Pavel, acesta nu i-a admonestat ca neduhovnicești. Dimpotrivă. Fapta lor este lăudată. (Fapte 17:11). Acelaș apostol îndeamnă pe credincioși: ‘‘Cercetați totul și păstrați ce este bun.” (1 Tes. 5:21).

A supune la proba textului sacru experiențele spirituale nu înseamnă lipsă de spiritualitate, ci lipsă de spiritualitate este mai degrabă atunci când le acceptăm fără niciun discernământ. Ele trebuie să-și aibe precedente în Scripturi și tot în textul sacru trebuie să găsim baza lor teologică. Numai Scriptura poate valida sau invalida orice experiență spirituală pe care o avem. Cred că este suficient un singur argument.

Isus Christos înviat dintre cei morți, atunci când S-a arătat celor doi pe drumul Emausului le-a inspirat credința în învierea Sa apelând la argumentația Scripturilor, și nu la realitatea prezenței trupului Său glorios după înviere. În urma întâlnirii cu Isus, cei doi sunt în extazul credinței pe care o obțin din Scripturile care le aprind flăcări în inimi. Isus nu se prezintă la ei cu giulgiile mormântului, cu sigiliile pietrei sau cu alte dovezi materiale. Învierea Sa era o împlinire a Scripturii. În același mod, trebuie să vedem dacă experiențe asemănătoare celei de la Toronto sunt sau nu împliniri biblice.

Ca lideri creștini avem sfânta datorie să veghem asupra turmelor noastre: ‘‘Luați seama dar la voi înșivă și la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi…” (Faptele 20:28). Sfatul apostolului Pavel dat prezbiterilor din Efes avea în vedere faptul că în Biserica lui Christos vor apare învățători și proroci mincinoși care “vor învăța lucruri stricăcioase, ca să atragă pe ucenici de partea lor.’‘ (Fapte 20:30). Vegherea liderului creștin trebuie să fie în primul rând ca să nu pătrundă în biserica pe care o păstorește o învățătură străină Scripturii. Nimic nu poate produce mai mari pagube Bisericii lui Chritos decât o doctrină care nu vine de la Christos.

Exersarea vigilenței doctrinare cere un echilibru între deconspirarea erorii și menținerea dragostei creștine. Adevărul trebuie spus din dragoste. Suntem în pericol să ne pierdem dragostea în luptele cu profeții și învățătorii mincinoși. Prea des confundăm oamenii cu ideile lor, și prea mulți oameni se simt ofensați atunci când ideile lor, mai ales cele teologice, devin subiectul criticii altora. Trebuie să facem disticție între personalitatea noastră și ideile ce le vehiculăm. De cele mai multe ori ele nu ne aparțin în exclusivitate. Le-am împrumutat de la alții. Și ce este oare nou sub soare?

În cartea Apocalipsei găsim biserica din Efes care este mustrată de Domnul pentru părăsirea dragostei dintâi, probabil în lupta pentru demascarea falsului din sânul ei (Apoc. 2:1-5). Apologistul creștin poate ușor deveni victimă procesului său apologetic.

Încerc în rândurile acestea să nu uit de dragostea greștină pentru toți acei bine intenționați dintre frații mei cuprinși acum de frenezia unei ‘‘noi lucrări’‘ a Duhului Sfânt, entuziasmați de experiențele pe care cu siguranță le-au trăit. Vreau să afirm că orice voi spune aici nu este în nici un fel un atac împotriva unei persoane, ci dacă voi expune păreri contrare sentimentelor și convingerilor cuiva, ele se adresează doctrinelor sau aplicării lor și nu persoanelor.

Este adevărat că lucrurile duhovnicești trebuie judecate duhovnicește (1 Cor. 2:14), dar cum putem judeca duhovnicete fără să apelăm la ‘‘dreptarul învățăturilor sănătoase’‘, la Scriptură?

Mai trebuie spus că a face lucrul acesta este ‘‘penticostal’‘, cu toate că mulți ne etichetează lesne crezători atunci când este vorba despre experiențele spirituale. William J. Seymour, omul prin care Dumnezeu a aprins trezirea penticostală din Azusa Street din Los Angeles, a scris despre experiențele penticostale ale începutului de secol, astfel: ‘‘Noi cântărim totul prin Cuvânt, și fiecare experiență trebuie să fie măsurată prin Scripturi. Unii spun că am mers prea departe, dar dacă am trăi mai aproape de Cuvânt, ni se va spune când ne vom întâlni cu Domnul în văzduh.’‘ (William J. Seymour, The Apostolic Faith, numărul din septembrie 1907).

 

John Wimber și Vineyard

Wimber

John Wimber și Vineyard

Toronto Blessing a început într-o biserică Vineyard (Via) din Toronto. Este normal să spunem câteva cuvinte și despre această mișcare carismatică și întemeietorul ei, John Wimber.

De la bun început, trebuie să remarcăm faptul că în ciuda aprecierilor pozitive de la începutul mișcării din Toronto, John Wimber a devenit unul din adversarii acestei mișcări, mergând până acolo că biserica din Toronto a fost exclusă din părtășia bisericilor Vineyard. Cu toate acestea, la propagarea fenomenului din Toronto a contribuit într-o mare măsură climatul doctrinar deja existent în sânul acestei confesiuni. Dar să vedem cine este John Wimber.

John Wimber s-a născut și a crescut într-o familie necreștină, în anul 1934. S-a lansat de tânăr în lumea muzicii pop unde a făcut carieră cu formația „The Righteus Brothers”. După o convertire dramatică în anul 1963 s-a dedicat cu totul slujirii lui Dumnezeu. În urma absolvirii Universității Azusa Pacific, a fost ordinat ca pastor al Bisericii Yorba Linda Friends Church, o biserică de quakeri, unde a lucrat câțiva ani.

În anul 1975, împreună cu Peter Wagner de la Fuller Evangelistic Association, a lucrat la punerea bazelor a ceea ce se numește azi: Fuller Institute of Evangelism and Church Growth (Institutul Fuller de Evanghelizare și Creșterea Bisericii), unde a lucrat câțiva ani ca și consultant în creșterea bisericii.

În anul 1977 Wimber a plecat de la Fuller pentru a stabili biserica Vineyard (Via) din Anahheim, California. Împreună cu biserica sa a început să se roage pentru semne și minuni, mai ales pentru vindecarea bolnavilor, când după o perioadă de agonie, au început să vadă rezultate spectaculoase. Aceasta l-a lansat pe Wimber în arena națională și mondială devenind faimos pentru „semnele și minunile” promovate de mișcarea Vineyard. Biserica sa a crescut la cinci mii de membri și au început să deschidă peste 250 de filiale în mai multe țări ale lumii, formând Asociație Bisericilor Vineyard (Dictionary of Pentecostal and Charismatic Movements, de Stanley M. Burgess și Gary B. McGee, Zondervan, Grand Rapids, MI, 1988, articole semnate de: C. P. Wagner, paginile 842, și 889).

În anul 1991, Vineyard a asimilat o organizație cunoscută sub numele de Kansas City Fellowship (numită și Prorocii din Orașul Kansas), care este cunoscută printr-o reputație chestionabilă privitoare la doctrină. O mare parte din liderii prorocilor din Kansas sunt azi liderii confesiunii Vineyard, printre care: Paul Cain, Bob Jones, Larry Randolph, Mike Bickel, Rich Joner și alții (Tom și Sheila Smith, Background to the „Holy Laughter” Movement, 14 octombrie 1996, Internet, tjsmith@freenet.calgary.ab.ca). Numai peste un an de zile, Bob Jones a fost repudiat datorită unor păcate sexuale.

Dintre doctrinele mișcării Vineyard, enumerăm:

– Arătarea fiilor lui Dumnezeu (numită și „New Breed” – o nouă rasă). O nouă formă și un nou standard de creștin se va ivi înaintea sfârșitului, când înzestrați cu trupurile slăvite ale noii ordini cerești, creștinii vor cuceri pământul. Fii lui Dumnezeu vor fi egali cu Isus Christos întrutotul. Vor fi nemuritori, fără păcat, desăvârșiți, părtași deplin la natura divină. Ei au tot dreptul să fie numiți dumnezei, pentru că sunt.

Acuzat uneori pe bună dreptate de gnosticism modern, Wimber care emite nenumărate atacuri la modul rațional de gândire, este autorul multor profeții publicate în cărțile sale, profeții care nu s-au împlinit. Printre ele este aceea în care afirmă că în anul 1989 va fi un val puternic de AIDS pe care numai biserica îl va putea opri, și: „Apariții angelice vor deveni lucru obișnuit în cadrul întrunirilor și chiar Domnul va apărea în săptămânile care vor urma, lunile și anii următori. Vindecările vor fi atât de comune că până și copiii le vor face în mod regulat… Se va merge mult dincolo de tot ce s-a făcut în timpul apostolic și în primul secol al creștinismului… chiar și învieri din morți vor fi lucru obișnuit… Veți vedea chiar mâini și picioare amputate crescând sub ochii voștri atunci când mâinile evangheliștilor se vor atinge de ele…”

– Armata lui Ioel. Noi va trebui să cucerim lumea ca o arătare a fiilor lui Dumnezeu, în trupurile noastre glorificate aducând pe pământ Împărăția de o mie de ani.

– La răpire vor fi răpiți cei răi de pe pământ, pentru ca să poată fi înstaurat Mileniul de către „noua rasă”.

– Teologia dominației sau „Împărăția acum”.

– Opoziție față de testarea manifestărilor spirituale prin Scripturi.

– Credința într-un „Christos-corporație”. Isus nu este nevoie să revină din nou pe pământ deoarece Biserica este Trupul Său, și deci tot ce este și are Christos este aici deja prin Biserică. Christos are nevoie de noi ca biserică deoarece fără trup El este incomplet.

– Wimber acceptă vindecări miraculoase făcute prin relicve sau moaște la fel ca Biserica Catolică sau cea Ortodoxă.

– Wimber vorbește despre o schimbare de paradigmă în modul de gândire al creștinului, de la gândirea raționalistă și teologică, la o abordare unde doctrinele se dezvoltă dintr-un creștinism experimental.

– La început Wimber vedea în Toronto Blessing cel de al „trilea val” al Duhului Sfânt, primul fiind cel penticostal de la începutul secolului și al doilea cel charismatic din anii 60.

– Vineyard mai crede că o biserică globală „supra-biserică” va aduce o trezire mondială.

Biserica Toronto Airport Vineyard a fost exclusă din Vineyard în ianuarie 1996, în primul rând, după părerea lui Tom și Sheila Smith, pentru lipsa de control din partea lui John Wimber și a confesiunii sale asupra fenomenului de la Toronto, și mai ales pentru atenția acordată de mediile informare lui John Arnott și bisericii sale și nu lui Wimber și confesiunii Vineyard. Wimber a afirmat că mișcarea „râsul sfânt” este de la Dumnezeu, el ferindu-se să facă vreo condamnare a fenomenului de la  Toronto, care continuă să domnească în multe din bisericile Vineyard, așa cum se întâmplă cu biserica lui Randy Ckark din St. Louis, Missouri.

Urmărește

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 8,527 other followers

%d bloggers like this: