Coșmarul – Jurnalul lui Ion Pocăitu

Cosmarul lui Ion Pocaitu

 

Noaptea asta am avut un coșmar. Nu prea visez eu des, dar și când visez… țin minte. Poate mi s-a tras de la discuțiile de aseară cu Veta. Se apropie Crăciunul și Veta se frământă cu cadourile. Mi-a scos tableta (pacostea asta electronică) și a început să-mi arate tot feluri de lucruri pe care și le dorea pentru ea și copii. Am fost bucuros că și la mine se gândea. Voia să-mi cumpere un sacou frumos, așa mai de sărbători. Pe măsură ce înșira la cadouri eu tot făceam la socoteli… Era evident că nu-mi ajungea salarul de luna asta și că va trebui să umblăm și la puținele economii pe care le mai aveam.

M-am culcat cam tulburat de aritmetica mea în directă coliziune cu aspirațiile Vetei.

Noaptea am visat că era ziua mea. Când am intrat în casă, totul era împodobit frumus, cu floricele și panglici de hârtie creponată. Era un ”Happy Birthday!” uriaș pe peretele de la camera de zi. Acum se scrie în englezește, că așa e la modă. Se și cântă ”Happy birthady to you!” – că doar n-o să-i facem noi pe vecini să creadă că suntem inculți. Pe masa din sufragerie mâncăruri care mai decare mai bune și mai grozave, ca pe tableta lu’ Veta. Canapeaua din camera de zi era o stivă întreagă de pachete și cadouri. Cum am intrat în casă ai mei s-au și pus la masă și înfulecau ca disperații. Mai aduseseră și vreo doi copii din vecini și eu nu mai aveam loc la masă. Stăteam și mă uitam la ei. Veseli nevoie mare. Cum au terminat cu mîncatul de ziua mea s-au repezit la pachetele de pe canapea. Le desfăceau pe acelea pe care scria numele lor. Veta a primit o rochie de la Neluțu, o pereche de pantofi de la Flory, o poșetă de la Vio și o gentuță pentru tabletă de la Gaby. Floy la rândul ei a desfăcut pachete de la fiecare din frații ei și de la Veta. Ba și copiii din vecini au primit cadouri… de ziua mea. S-au felictat, s-au pupat de bucuria cadourilor, și-au dorit numai bine, sănătate și bucurie și tot ce le dorea inima. Mă uitam la ei năuc. Cu siguranță că aveau ceva cu mine. Nu putea fi o simplă uitare. Era doar ziua mea și se cădea măcar să mă bage în seamă. Dacă n-au vrut să-mi cumpere cadouri, e treaba lor. Nici nu am nevoie de nimic. Am tot ce-mi trebuie. Dar să-mi țină ziua și să se îndoape și cadourisească între ei ca și cum eu nu exist… e prea de tot.

M-am trezit apă de sudoare. Tulburat de tot. M-am pregătit de serviciu. Am plecat mai devreme ca să nu dau față cu cineva din familie. Coborâi scările pe întuneric. Iară nu merge liftul și m-am bucurat că mai făceam un pic de înviorare până jos.

Când am ajuns în stația de tramvai, nu era multă lume. Ca de obicei, tramvaiul întârzâia. Mi-au atras atenția vitrinele magazinelor de peste drum. Luminate puternic, pline de decorații de Crăciun. Beculețe colorate peste tot. Până și stîlpii becurilor stradale erau împodobiți cu crenguțe de brad, cu ghirlande de beculețe. De la difuzoarele unui magazin se auzeau colindei. Minunându-mă așa de decorul de Crăciun al orașului mi-am adus aminte de vremurile lui Ceaușescu. Câtă deosebire! Crăciunul era interzis. Acum e liber…

Deodată mi-a revenit coșmarul de astă noapte. Am înțeles totul… Acum suntem liberi să-I sărbătorim ziua de naștere a Domnului Christos, numai că uităm să-L chemăm la sărbătoare. Uităm de El, de Sărbătorit și ne felicităm între noi, ne oferim cadouri.

Acum Îl înțeleg pe Isus cum ce simte de Ziua Lui.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s