Toronto Blessing – Mărturii (2)

Marturii

 

„Primul meu contact cu această mișcare a fost cam un an în urmă când al văzut la televizor, la TBN, un asemenea serviciu, unde oamenii râdeau isteric. Am urmărit programul și am observat că în timpul acestui serviciu Cuvântul lui Dumnezeu nu s-a predicat apropape de loc în tim ce oamenii emiteau sunete ciudate și făceau unele din cele mai stranii lucruri pe care le-am văzut.”(David Betz, Internet: drbetz@primenet.com).

„Cred că veți fi interesat să știți că azi dimineață am vizitat o biserică Foursquare Gospel Church din vecini, și chiar înainte de predică, pastorul a prezentat un raport a unei convenții anuale a lui Forsquare Church care s-a terminat cu o seară înainte în Calgary. El a spus că a fost un timp excelent de părtășie frățească, prezența lui Dumnezeu s-a simțit în mod clar, și că o mișcare a Duhului a început să fie văzută afectând oamenii prezenți la acea convenție. Dar în timp ce lucrul acesta a început, a spus că dintr-un colț au pornit o serie de manifestări deranjante cu râsete, tremurături. Cu cât cercetarea Domnului era mai mare cu atât mai deranjatoare erau acele manifestări. Cel ce conducea convenția a vorbit împotriva râsului și a manifestărilor nepotrivite, și a poruncit în Numele Lui Isus să înceteze. Manifestările s-au oprit imediat și un bărbat a căzut ca lovit de perete. Pastorul a spus că manifestarea prezenței lui Dumnezeu a acționat cu atâta putere împotriva manifestărilor demonice, că n-a mai trebuit să se îngrijoreze de ele. N-au avut nevoie de „o cameră pentru râs”, „o cameră pentru cei ce tremură” sau „o cameră pentru cei posedați demonic”; tot ce au avut nevoie a fost să poruncească acelor întreruperi demonice să înceteze, în numele Domnului Isus, și duhurile care produceau acele tulburări ale întrunirii au trebuit să înceteze. El a tras concluzia că ori de câte ori Duhul lui Dumnezeu se manifestă, atunci vine și Satana cu procedeele sale deranjante.”(Tom Smith, Internet: tjsmith@freenet.calgary.ab.ca).

„Când aceste lucruri au început să apară în biserica noastră, pur și simplu a trebui să închidem birourile. Timp de câteva zile, recepționista noastră n-a mai putut vorbi de fel. Apoi, a început să vorbeaască numai în alte limbi. Era așa de umplută de bucuria Domnului ca era cu totul transformată, apoi a venit rândul soțului ei, inginerul nostru de sunt, și a copiiilor lor. John, soțul ei a devenit așa de beat, beat, beat de tot… Avem de atunci și până azi o petrecere continuă de 160 de zile. În pilda fiului risipitor, cea mai bună petrecere este chiar acolo în casa tatălui. Îngerii fac petrecere ori de câte ori este un păcătos se pocăiește, și sunt mii care vin la Isus în fiecare zi în întreaga lume. Bucuria adevărată vine din așteptarea nunții Mirelui și Miresei.”(Richard M. Riss, A History of the Revival of 1993-1995, Ediția 7-a, 17 ianuarie 1995).

Iată cum descrie experiența sa cu „trezirea râsului” Joseph A. Nigro:
„Am mers la întrunire cu unele așteptări, ca Dumnezeu să facă ceva prin această mișcare aducând o nouă bucurie bisericilor. Eram deci pregătit pentru binecuvântare, dar de asemenea eram pregătit să întâlnesc o învățătură falsă. Am intrat într-o biserică foarte mare, plină de oameni și care vuia de muzică. Muzica era incredibil de bună și unii din cei prezenți dansau. Am simțit un fior plăcut înăuntrul meu. După câteva melodii, mai mulți au început să râdă isteric. Pe măsură ce întrunirea continua, tot mai mulți râdeau fără control, unii de mai bine de o oră. Membrii corului se tăvăleau pur și simpu pe dușumea de râs. Oamenii se zvârcoleau pe jos fie plângând, fie râzând. Literar, câteva sute de oameni râdeau, unii de 5 minute alții de aproape trei ore. Unele femei dansau senzual prin biserică în timp ce un bărbat făcea parcă masaje zidului bisericii frecându-se cu tot trupul de el. Ceea ce uimea era vorbitorul care nu spunea mare lucru cu excepția că el are vinul cel nou al Duhului Sfânt și vrea să-l împartă cu alții ca toți să se îmbete împreună cu el. Aceasta era tot ce spunea Rodney, mereu și mereu, în diverse forme, cel mai des în cântări, dar același mesaj. Rodney îi critica pe cei care nu sunt de acord cu mesajul său, spunând că dacă nu crezi că râsul vine de la Domnul, ești un mausoleu! Cu toate acestea aveam acest sentiment cald, plăcut înăuntrul meu.
Înaintea ca să mergem la această întrunire, m-am rugat cu soția mea Andrea, să discernem tot ce nu vine de la Dumnezeu. Plânsul și râsul și tremuratul erau ultra isterice și imediat m-am gândit că acestea vin din fire, dar aveam această senzație plăcută înăuntrul meu. În timp ce întrunirea progresa, m-am rugat lui Dumnezeu să-mi arate… de ce aveam aceste sentimente pozitive? Ceea ce mi-a revelat Dumnezeu aveau dimensiuni enorme.
1 Timotei 4:1 și ne spune că „… Duhul spune lămurit că în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credință, ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor, abătuți de fățărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnați cu fierul roșu în însăși cugetul lor”. Lucrul acesta m-a lovit puternic că aproape am căzut… sentimentele mele erau dintr-un duh seducător… cu atlte cuvinte, sentimentele mele veneau de la un demon! Spiritului meu îi plăcea senzația, dar acest lucru era din cauza că spiritul meu era sedus, captivat, încântat, delectat, și mă simțeam excitat senzual. Aceasta explica tot râsul și dansul senzual, plânsul, lătratul și răgetele ca de leu. Aceată „trezire a râsului” este o mișcare a demonilor care se prefac în îngeri de lumină pentru ai seduce pe creștinii vremurilor din urmă…
Rodney cânta aceeași melodie de mai bine de o oră, dar când a venit vremea să cheme oamenii în față, a poruncit repetând cuvintele: ”Grăbiți-vă, grăbiți-vă!” Cu toate acestea nu s-a predicat nimic în seara aceea, și mă întrebam la ce vor răspunde oamenii? Unii din cei „căzuți” care au răspuns invitației râdeau și dansau câteva minute mai înainte, cu toate acestea au fost chemați la altar. Când „păcătoșii” au venit la altar, nu li s-a cerut niciodată să se pocăiască de păcatele lor. Li s-a spus că ei sunt copiii Regelui. Când Duhul Sfânt coboară cu putere, El cheamă păcătoșii la pocăință. El condamnă păcatul, ne amintește de judecata lui Dumnezeu, și îi asigură că numai în Mântuitorul Isus Christos își pot găsi neprihănirea (Ioan 16:8). Mă întrebam ce fel de chemare este aceasta? Nu avusesem parte de niciun singur moment serios, deoarece când s-a făcut chemarea la altar, oamenii râdeau isteric. După ce s-au rugat și au cântat, râdeau incontrolabil. Mai târziu când s-a prezentat un video care-l arăta pe Rodney pretinzând că era beat în Duhul, lumea s-a dezlănțuit săbatic…

Vă îndemn să-mi răspundeți la următoarele întrebări:
„Cum poți să râzi cu frivolitate când ști că milioane de oamnei mor și vor merge în iad?
„Cum poți să râzi când peste 4000 de copii sunt avortați în fiecare zi în America?
„Cum poți să râzi când mii de copii mor zilnic din cauza foametei?
Singurul mod în care poți să râzi în fața acestor realități este că ești sedus de un duh demonic.” (Joseph A. Nigro, Strait Path Ministries, Box 1093, Paramus, NJ 07653).

2 gânduri despre “Toronto Blessing – Mărturii (2)

  1. MISCARE SATANICA A VREMURILOR NOASTRE!.UNA DIN ELE CACI SANT CU MULT MAI MULTE !MAI ESTE UNA IN REDDING CALIFORNIA A LUI BILL JOHNSON SI CATE ALTELE ,NU LE ENUMER AICI !CINE NU INTELEGE, FACE PARTE DIN IMPARATIA CELUI RAU !SCURT SI FARA MULTE EXPLCATII !ACESTA E SEMNUL! DUHUL SFANT NU TE LASA SA TE RATACESTI ! CLAR?DAR DACA ACESTI OAMENI SI ASA ZISE BISERICI APARTIN SATANEI CE LOC SI ROL ARE DUHUL SFANT ACOLO? NICI NU EXISTA ACOLO! ACOLO E SATANA CU COHORTELE LUI SI DACA NU VA E FRICA DE IAD SI DE DIAVOLII DE ACOLO DIN ADANC INCERCATI SI O SA DATI OCHII CU CEL CU COARNE FOARTE REPEDE !NU TREBUIE SA VA DUCETI LA TORONTO .II GASITI PE TELEVIZOR LA POSTURILE ,,CRESTINE ”PE LUPII IMBRACATI IN HAINE DE OI ,DE OILE CARE TOCMAI EI LE-AU JEFUIT SI OMORAT!!SI DACA MAI SCAPATI CU VIATA, VA POFTIM SA MAI SCRIETI AICI CEVA SI VA LAMURIM DIN CE IMPARATIE FACETI PARTE ! INNAPOI LA BIBLIE SI LA POCAINTA IN SAC SI CENUSE !!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s