Cum să răspunzi erorii? (1)

Cum sa raspunzi

 

Cum să răspunzi erorii? (1)

Față în față cu eroarea care poate duce la erezie, cu doctrina falsă care amenință sufletele oamenilor, trebuie să apelăm la Scriptura care ne învață ce fel de atitudine trebuie să luăm și cum trebuie să răspundem. Iată câteva sugestii:

  1. Trebuie să știm că învățăturile false sunt deosebit de periculoase și că sursa lor este Satan.

Dacă am putea lua un interviu Satanei și să-l întrebăm care este arma sa cea preferată în lupta sa împotriva creștinului, ne-ar spune cu siguranță că este o învățătură falsă.

Noi devenim ceea ce credem, în sensul că viața noastră se ordonează funcție de sistemul credințelor noastre. Acționăm potrivit crezului și acțiunile noastre ne formează obiceiurile și apoi ne determină în final caracterul. Dacă setul credințelor mele despre Dumnezeu, omul și destinul său, despre viitor, sunt formulate greșit ca urmare a unei învățături false pe care am acceptat-o, atunci drept rezultat, viața mea va fi modelată de minciună în tipare cu totul contrarii planului lui Dumnezeu pentru mine. Trăind o viață de neîmpliniri voi fi un om nefericit, într-o precară relație cu Dumnezeu (dacă este vreuna), în proaste relații cu semenii mei și în perspectiva unui viitor incert. Odată cu învățătura falsă pe care am acceptat-o dobândesc o viziune diferită asupra rostului vieții și energiile mele vor fi călăuzite de credința mea spre finalități sau ținte false. Viața mea în general este în pericol să mi-o irosesc alergând după nălucile create de ideologia mea.

Cred că am spus suficient pentru a vă convinge că este imperios necesar să evaluăm corect puterea distructivă a învățăturilor false și că sursa lor nu este alta decât diavolul.

Apostolul Pavel vede dincolo de măștile apostolilor falși, și-i atenționează pe frați: ‘‘Oamenii aceștia sunt niște apostoli mincinoși, niște lucrători înșelători, care se prefac în niște apostoli ai lui Christos. Și nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. Nu este mare lucru dar, dacă și slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârșitul lor va fi după faptele lor’‘ (2 Cor. 11:13-15).

Activitatea demonică de infiltrare a doctrinelor false își are ca țintă biserica. Biserica este teatrul disputelor doctrinare și ținta atacurilor celui rău:

‘‘În norod s-au ridicat și profeți mincinoși, cum și între voi vor fi învățători mincinoși, care vor strecura pe furiș erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul, care i-a răscumpărat, și vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică. Mulți îi vor urma în destrăbălările lor. Și din pricina lor, calea devărului va fi vorbită de rău’‘ (2 Petru 2:1-2).

Același apostol spune că pe măsură ce ne apropiem de vremurile sfârșitului, Satan își va mobiliza forțele și frecvența cu care vom întâlni falsul va fi tot mai mare:

‘‘Dar Duhul spune lămurit că în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credință, ca să se alipească de Duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor, abătuți de fățărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnați cu fierul roșu în însuși cugetul lor’‘ (1 Timotei 4:1-2).

‘‘Arătarea lui (a omului fărădelegii) se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne și puteri mincinoase, și cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit calea adevărului ca să fie mântuiți. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună…’‘ (2 Tes. 2:9-11).

 

  1. Trebuie să înțelegem că mânia lui Dumnezeu se dezlănțuie împotriva celor care se opun adevărului și îi învață pe oameni o doctrină falsă. Dumnezeu nu stă nepăsător de cooperarea acestor oameni cu însuși Satan la distrugerea bisericii Sale. Iată ce spune apostolul Pavel despre blestemul condamnării veșnice a celor ce răspândesc învățături false:

‘‘Dar chiar dacă noi înșine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema! Cum am mai spus, o spun și acum: dacă vă propovăduiește cineva o Evanghelie, deosebită de aceea pe care ați primit-o, să fie anatema!’‘ (Galateni 1:8-9).

‘‘Mânia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu și împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înădușă adevărul în nelegiuirea lor’‘ (Romani 1:18).

 

  1. Pentru identificarea învățăturilor false este imperios necesar cunoașterea învățăturii sănătoase, a Scripturilor, nu neaparat studierea fiecărui fals în parte. Așa cum identificarea bancnotelor false se face mult mai ușor pe măsură ce cunoaștem tot mai bine bancnotele bune, la fel lumina devărului biblic va demasca imediat orice eroare. Scriptura trebuie să fie și să rămână etalonul oricărei învățături și experiențe. Numai după ce o nouă experiență sau învățătură trece testul Scripturilor o vom putea considera nevătămătoarea Bisericii lui Christos.

Predicând celor din Berea, Pavel a observat că aceștia studiau imediat pasajele Vechiului Testament pentru a se convinge că învățătura apostolului este conformă scrierilor sfinte (Fapte 17:11). Este ironic că fiecare număr din The Toronto Blessing Scrolls (Sulurile Binecuvântărilor de la Toronto), se încheie cu îndemnul: ‘‘Fii un Bereean!’‘ Fii deci ca unul din cei din Berea, și cercetează Scripturile să vezi dacă este conform cu ele ceea ce se petrece la Toronto! Exact așa ceva vom face și noi, în ciuda faptului că vom fi la rândul nostru etichetați ca farisei și necredincioși, împotrivitori lucrării Duhului Sfânt.

‘‘Cercetați toate lucrurile, și păstrați ce ete bun’‘ (1 Tes. 5:21).

‘‘Preaiubiților, să nu dați crezare oricărui duh; ci să cercetați duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieșit mulți proroci mincinoși’‘ (1 Ioan 4:1).

 

  1. Trebuie să-i alertăm pe alții de pericolul învățătorilor mincinoși să se păzească de ei.

Să presupunem că am văzut cum un șarpe veninos a intrat în biserică. Ce voi face?
O soluție ar fi să las lucrurile cum sunt, să nu sperii pe nimeni. Poate că îngesuindu-se în panică să iasă din clădire, mulți vor fi răniți.
Aș putea presupune că el va ieși așa cum a intrat fără să producă pagube de nici un fel.
Dacă iubesc cu adevărat pe frații mei, îi voi avertiza de pericolul care-i paște. Voi deconspira falsul care s-a strecurat între noi și-i voi îndemna să se ferească de sursa răului. Iată câteva versete biblice care ne învață ce să facem:

‘‘Păziți-vă de prorocii mincinoși. Ei vin la voi îmbrăcați în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. Îi veți cunoaște după roadele lor (Matei 7:15, 16).

‘‘Drept răspuns, Isus le-a zis: Băgați de seamă să nu vă înșele cineva… Căci se vor scula Christoși mincinoși și proroci mincinoși; vor face semne mari și minuni, până acolo încât să înșele, dacă este cu putință, chiar și pe cei aleși’‘ (Matei 24:4, 24).

 

  1. Nu trebuie să avem nimic de a face cu învățătorii mincinoși. trebuie să ne îndepărtăm de ei pentru a nu ne face vinovați prin asociere.

Atunci când am identificat pe cineva ca o sursă de învățături false, avem responsabilitatea să-l confruntăm cu Cuvântul lui Dumnezeu, urmând modelul furnizat de Domnul Isus în Matei 18:15-17, în cazul în care el este unul din frații noștri. Dacă nu primește mustrarea menită să-l corecteze nici măcar în prezența altora, atunci Biblia ne învață să ne îndepărtăm de acest om, care produce diviziune între frați, strecurând învățături false. Apostolul Pavel este foarte categoric atunci când spune creștinilor din Roma:

‘‘Vă îndemn fraților, să vă feriți de cei ce fac dezbinări și tulburare împotriva învățăturii pe care ați primit-o. Depărtați-vă de ei. Căci astfel de oameni nu slujesc lui Christos, Domnul nostru, ci pântecului lor; și prin vorbiri dulci și amăgitoare, ei înșală inimile celor lesne crezători’‘ (Romani 16:17, 18).

Apoi în epistola sa către biserica din Tesalonic, pavel continuă acest subiect, astfel: ‘‘În Numele Domnului nostru Isus Christos, vă poruncim, fraților, să vă depărtați de orice frate, care trăiește în neorânduială, și nu după învățăturile pe care le-ați primit de la noi… Și dacă n-ascultă cineva de ce spunem noi în această epistolă, însemnați-vi-l, și să n-aveți nici un fel de legături cu el, ca să-i fie rușine. Să nu-l socotiți ca pe un vrăjmaș, ci să-l mustrați ca pe un frate’‘ (2 Tes. 3:6, 14, 15).

Izolarea de cel ce răspândește alte învățături nu este numai profilactică, păzindu-ne de boala ereziei sale, ci este și corectivă pentru comportamentul său. Cu alte cuvinte, depărtarea de cel ce răspândește învățături false, sau prorocește fals, este în primul rând să ne păzească de erorile disiminate de el, și apoi, prin izolare să-l facem să-și dea seama că ceea ce face este greșit. Ruperea părtășiei cu sursele de doctrine false dovedește că suntem prieteni sau frați mai mult cu adevărul.

 

  1. Scriptura folosește un limbaj deosebit de dur împotriva învățătorilor mincinoși și a profeților falși. Este suficient să ne amintim de cuvintele apostolului Petru atunci când îl confruntă pe vrăjitorul Elima:

‘‘Om plin de toată viclenia și de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmaș al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strâmbi căile drepte ale Domnului? Iată că acum mâna Domnului ete împotriva ta: vei fi orb, și nu vei vedea soarele până la o vreme.’‘ (Fapte 13:10, 11).

Personal, am rețineri pentru a sfătui pe cineva să folosească un asemenea limbaj în confruntarea celor ce răspândesc învățături false. Probabil că el este rezervat Domnului când îi confruntă pe farisei, sau apostolilor în luptele lor cu puterile întunericului manifestate prin vrăjitori ca Elima. Nu știu. Oricum, de foarte multe ori când păstorul ridică toiagul împotriva lupilor îmbrăcați în piei de oi, este acuzat de oi că lovește în semenii lor, adesea în prietenii sau rudele lor.

Putem spune adevărul cu dragoste? Cred că da.

Nu trebuie să uităm că Dumnezeu iubește pe păcătos și urăște păcatul său. Nu putem face altfel. Erezia, învățătura mâncinoasă, cooperarea cu Satana la răspândirea ei, este un păcat. Un mare păcat. Misiunea noastră este să luptăm împotriva păcatului acestuia și nu împotriva păcătosului.

7 gânduri despre “Cum să răspunzi erorii? (1)

  1. Va felicit pentru seria de articole de apologetica evanghelica contemporana pe care ati inceput-o de anul acesta ! SUNT SIGUR CA IN ACEASTA PERIOADA ATI PRIMIT MAI MULTE REPROSURI DECAT FELICITARI LEGATE DE ACEST DEMERS TEOLOGIC .

    Chiar era mare nevoie de asemenea prezentari in special in mediul penticostal care este mai vulnerabil in fata acestor erezii si practici nebiblice , eronate , la care faceti referinta de la inceputul anului .

    Asa cum cred ca ati constatat pe propria piele nu primiti prea multe „flori” cand va ocupati de apologetica chiar daca o faceti cu cele mai bune intentii . Dar mai bine primiti ACUM reprosurile oamenilor care nu inteleg ca igiena doctrinara trebuie instituita IMEDIAT CAND apare microbul LETAL al ereziei ( sau ideal ar fi INAINTE ,ca preventie ) , decat sa primiti ATUNCI reprosurile Domnului fiindca nu v-ati pazit cu strasnicie si responsabilitate turma .

  2. Acest articol al dumneavoastra de apologetica e de apreciat cum l-ati conceput , cum sunt si celelalte de la inceputul anului care sintetizeaza pentru cititorii romani unele din principalele erezii din mediul neo-carismatic sau hiper carismatic .

    As avea doar o mica precizare . La punctul 5 al acestui articol ati adus ca baza biblica Matei 18:15-17, pentru confruntarea unei persoane sesizata ca e sursa de invatatura gresita . Chiar daca acea persoana , care e vectorul unor erezii , ar mai putea fi considerata frate , nu cred ca sunteti obligat sa parcurgeti pasii confruntarii lui redati in Matei 18 : 15-17 . DE CE cred asta ??? Pentru ca textul Scripturii precizeaza foarte clar in textul la care ati facut referire ( Mat 18:15-17) ca : „Daca fratele tau a pacatuit IMPOTRIVA TA …” atunci se aplica pasii precizati de text . Deci e limpede ca in text e vorba de un frate care greseste cu ceva personal IMPOTRIVA altui frate . Cand in schimb insa avem de a face cu o persoana care in MOD PUBLIC ( in biserici , conferinte , emisiuni TV , etc. ) e sursa de invataturi gresite , de erezii , care promoveaza IN MOD PUBLIC practici aberante , nebiblice care reprezinta un atac asupra Cuvantului ADEVARULUI (Scripturii) si Trupului lui Cristos ( Biserica ) nu cred ca mai e necesar parcurgerea pasilor respectivi ( confruntarea personala , , confruntarea fata de unul sau doi martori , expunerea in Biserica , etc.) . Carantina spirituala prin expunerea IN MOD PUBLIC , in Biserica sau chiar si pe un blog crestin , si izolarea biblica a persoanei respective alaturi de invatatura sa gresita periculoasa , este OBLIGATORIE si nu mai necesita parcurgerea pasilor din Matei 18 .

    1. La fel as mai avea o mica precizare tot la punctul 5 .

      Textul biblic din 2 Tes. 3:6, 14, 15 pe care il aduceti ca baza biblica nu cred ca face referire neaparat la învățătorii mincinoși ci la „orice FRATE care traieste in NEORANDUIALA” si deci care „nu lucreaza si se tin de nimicuri” ( v 6 , v 11) .

      In primul rand in Scriptura un INVATATOR MINCINOS nu este egal cu UN FRATE ( care poate uneori din neveghere sa greseasca abataundu-se temporar de la invatatura sanatoasa …) . Distinctia e clara si tratamentul e in consecinta diferit .

      CE VREAU SA SPUN E CA PERSONAL MULT MAI POTRIVIT MI S-AR FI PARUT LA TEMA PUNCTULUI 5 SA PUNETI CA BAZA BIBLICA TEXTUL DIN A DOUA EPISTOLA A LUI IOAN de la versetul 7-11 ( mai ales v 10 si 11) . Acesta fiind modelul de carantina biblica prescrisa de Scriptura pentru INVATATORII MINCINOSI .

      SA O TINETI TEOLOGIC TOT ASA CUM ATI INCEPUT ANUL ! Domnul ISUS sa va ajute !
      Faceti o treaba excelenta !!!

    1. Cu gândul la onorabilul si stimabilul Caragiale, la moravuri şi “prinţipuri”, şi pentru că spiritul lui încă „bântuie”, acesta spunea într-una din operele sale, “Voieşti să cunoşti lucrurile? Priveşte-le de aproape. Vrei să-ţi placă? Priveşte-le de departe”. “Curat murdar” 🙂

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s