”Beția în Duhul” (1)

Betia

”Beția în Duhul”

Analizată mai atent, mișcarea declanșată la Toronto este caracterizată prin câteva manifestări bizare ale celor peste care ‘‘vine Duhul’‘ sau primesc ‘‘ungerea’‘. Fără îndoială că ‘‘beția în Duhul’‘ este nu numai una din cele mai bizare, dar se pare că ea este de fapt cea de bază, de la care derivă toate celelalte. Cu alte cuvinte, ‘‘turmentatul’‘ în felul acesta, râde isteric, se aruncă pe jos tăvălindu-se, fuge fără țintă, țopăie, tremură convulsionat, rage ca un leu sau imită alte patrupede, manifestă spasme ca în sala de nașteri, ba chiar pretinde (în cazul unor femei) că are orgasme repetate. Cauza ‘‘terestră’‘ a manifestărilor este tocmai starea de beție a omului. La beție se pot petrece orice alte lucruri. Omul scăpat de sub controlul minții limpezi se pretează la comportamente bizare.

Liderii bisericilor care au îmbrățișat ‘‘beția sfântă’‘ spun mereu că nu trebuie să te îngrijorezi de manifestări și că de fapt ei nu le încurajează, dar sunt gata să discute timp de ore întregi despre ele, să aducă în fața publicului zeci de persoane care fac mărturisiri despre manifestările lor, după care strâng scaunele ca să facă loc celor care vor cădea pe jos de beți ce vor fi. Pastorii spun oamenilor să nu caute manifestări, dar se roagă pentru ca ei să le primească. Se pare că lucrul care-i caracterizează pe liderii acestei mișcări nu este altceva decât convingerea că dacă un serviciu bisericesc nu se termină în totală dezordine, larmă și haos, iar sala nu rămâne răvășită la punctul de a nu mai fi recunoscută, Dumnezeu n-a fost prezent în cele ce s-au petrecut.

Propovăduitorii ‘‘trezirii râsului’‘ motivează izbucnirile isterice precum și comportamentul bizar al celor ce participă la întrunirile lor, ca o manifestare a ‘‘beției în Duhul’‘. ‘‘Beția în Duhul’‘ de care fac dovadă cei ‘‘binecuvântați’‘ este explicată prin textul biblic din Faptele apostolilor capitolul 2. La Cincizecime, spun ei, uceniii au fost plini de Duhul Sfânt, și comportamentul lor i-a făcut pe oamenii din jur să-i considere beți. Cu alte cuvinte, cei care au experimentat primii ‘‘beția în Duhul’‘ au fost cei 120 din odaia de sus. Prezența Duhului Sfânt are asupra creerului uman efectul alcoolului, ucenicii comportându-se ca niște întoxicați după experiența Cuncizecimii.

Potrivit acestui mod de gândire, participanților li se sugerează mereu să ‘‘bea, să bea din Duhul’‘, până vor ajunge beți de-a binelea. Fearon, de exemplu, se referă la creștinii ‘‘beți în duhul’‘ ca fiind ‘‘secerați, fără picioare’‘ atât de împiedicați fiind în umbletul lor, ‘‘afumați de-a binelea’‘ sau ‘‘trăgând la măsea din Duhul Sfânt’‘, beți din ‘‘100% concentrație de Duh Sfânt’‘. Nu se poate să nu te doară când citești expresii ca aceea că ‘‘Duhul Sfânt nu vine doar ca oamenii să se urineze pe ei ca niște salamandre’‘, ci ca ei să devină ‘‘morți de beți în Duhul’‘. Rapoartele spun că oamenii turmetați astfel, nu pot umbla pe picioare, cad și nu mai pot conduce mașinile la terminarea serviciului religios.

În ultimă instanță, se pare că sursa tuturor celorlalte manifestări bizare este ‘‘beția’‘ sfântă, lipsa de control asupra tuturor capacităților și abilităților creștinului. ‘‘Turmentatul’‘ cade pe jos ‘‘înjunghiat în duhul’‘, râde isteric și fără motiv, scoate sunete stranii de animale sălbatice sau domestice, tremură, fuge sau sare în sus ca o minge. Convinși de cei care conduc întrunirea să ‘‘tragă o dușcă’‘ din ‘‘vinul cel nou’‘, ca să se ‘‘îmbete în duhul’‘, oamenii încep să se comporte ca într-o stare avansată de ebrietate. Probabil că evaluarea spiritualității, și a plinătății cercetării divine este proporțională cu starea de “beție”. Dorind să arate cât de ‘‘sub putere’‘ se află, oamenii se comportă din ce în ce mai bizar și mai ieșit din comun. Aceasta numai dacă am accepta doar o explicație a aportului uman la toate manifestările.

Dar să revenim la pretenția că la Rusalii ucenicii erau ‘‘beți de Duhul’‘ incident relatat de Faptele 2:4-15. Cei care s-au adunat imediat după revărsarea Duhului Sfânt, atrași pesemne de vâjâitul ca de vânt puternic, ‘‘mulțimea s-a adunat și a rămas încremenită, pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui. Toți se mirau și se minunau…” (v. 6, 7), ‘‘toți erau uimiți, nu știau ce să creadă,…’‘ (v. 12), pentru că îi auzeau vorbind în limbile lor, ‘‘lucrurile minunate ale lui Dumnezeu’‘ (v. 11). Dar, printre cei care se minunau de intervenția miraculoasă a lui Dumnzezeu, nu lipseau nici batjocoritorii: ‘‘Dar alții își băteau joc, și ziceau; ‘‘Sunt plini de must!’‘ (v. 13).
Ei bine, cuvintele batjocoritorilor sunt luate de bune de către apologeții lui Toronto Blessing, și ei sunt deacord că ucenicii se comportau sub ‘‘influența unei concetrații de 100% Duh Sfânt’‘. Pentru ei nu contează riposta apostolului Petru care spune tuturor că ‘‘Oamenii aceștia nu sunt beți, cum vă închipuiți voi…’‘ (v. 15). Nu are nicio valoare faptul că apostolii se comportă normal, în sensul că nu bolborosesc vorbe incoerente de bețivi scăpați de sub control, ci vorbesc ‘‘lucrurile minunate ale lui Dumnezeu’‘, nici faptul că imediat după umplerea de la Cincizecime, Petru, care trebuia să fie și el la fel de ‘‘beat’‘ de Duhul, a ținut una din cele mai frumoase cuvântări în urma căreia aproape 3000 de suflete au primit mesajul Evangheliei, pocăindu-se de păcatele lor.

Faimosul comentator biblic, Matthew Henry, spune în comantariul acestui pasaj: ‘‘batjocoritorii erau probabil din Iudeea și din Ierusalim, poate scribii și fariseii și marii preoți, care întotdeauna s-au opus Duhului Sfânt: ei au spus: “Oamenii aceștia sunt plini de must!, de vin nou; au băut prea mult la sărbătoarea aceasta (v. 13). Și, dacă ei l-au numit pe Stăpânul casei un băutor de vin, nu e de mirare să spună aceleași lucruri de cei din casa Sa.’‘ (Matthey Henry’s Commentary – Acts to Revelation, Hoddef and Stoughton, 1975, pagina 9).

Apostolul nu putea ca să țină o predică inspirată de Duhul Sfânt dacă starea sa era a unui turmentat, care-și pieduse controlul, așa cum sunt cei ‘‘plini de mustul Duhului Sfânt’‘ cum pretind cei de la Toronto. Să observăm că ori de câte ori, apostolii sunt umpluți de Duhul Sfânt, imediat ei vorbes, sau depun mărturie.

‘‘Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis…’‘ (Fapte 4:8).
‘‘…toți s-au umplut de Duhul Sfânt, și vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală’‘ (Fapte 4:31).
‘Atunci Saul, care se mai numește și Pavel, plin de Duhul Sfânt, s-a uitat țință la el, și i-a zis…’‘ (Fapte 13:9, 10).

Dacă Biserica primară din Fapte 2, ar fi fost o biserică amețită de beția duhului, râzând isteric, nu ar fi pornit imediat la evanghelizare, ci ar fi rămas tăvălindu-se pe pământ, așa cum face azi mulțimea care, cuprinsă de frenezia râsului, ori întrerupe predicarea evangheliei, ori o asfixiază prin decibelii zgomotelor ciudate, sau pune pe fugă ce căutătorul sincer prin absurdul unei comportament indecent și patologic.

Un alt argument împotriva unei acestei presupuse stări de ‘‘beție în Duhul’‘ a ucenicilor, este că Duhul Sfânt dă putere creștinului în manifestarea roadei Duhului care este auto-controlul, sau stăpânirea de sine (1 Petru 5:8), lucru care ne dă putere să ne opunem celui rău. Fără auto-control nu avem mijloace de apărare împotriva uneltirilor sale. Presupunearea că la Rusalii ucenicii s-au purtat ca niște bețivi, râzând necontrolat este ofensatoare la adresa unenicilor lui Christos și neadevărată în același timp. Ea este încă un exemplu de distorsionare a Scripturilor pentru a suna conform doctrinelor elaborate de noi mișcări în căutarea lor disperată de a se legifera.

Dacă ar fi să dăm crezare batjocoritorilor care au scos vorbele acestea împotriva ucenicilor, atunci probabil că ar trebui să credem și pe ceilalți batjocoritori care au spus aceleași lucruri despre Domnul Isus Christos: ‘‘Când a venit Ioan, nici mâncând, nici băând, și ei zic: ‘‘Are drac!’ A venit Fiul Omului mâncând și băând, și ei zic: ‘‘Iată un om mâncăcios și băutor de vin, un prieten al vameșilor și păcătoșilor!’ Totuși Înțelepciunea a fost îndreptățită din lucrările ei.’‘ (Matei 11:18, 19). Își poate imagina cineva pe Domnul Isus, care era mai plin de Duhul Sfânt decât ucenicii la Cincizecime, umblând împleticindu-se și bâlbâindu-se de ‘‘intoxicația de Duh Sfânt’‘, sau tăvălindu-se pe jos de râs necontrolat? Ar fi o cumplită blasfemie.

(Va urma)

2 gânduri despre “”Beția în Duhul” (1)

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s