”Înjunghierea în duhul” (2)

Slain

Căderea pe spate – continuare

Dacă analizăm și alte pasaje biblice, cum ar fi cele din Genesa 17:3, unde Avram cade cu fața la pământ în fața Domnului; Iosua 5:14, când Iosua cade cu fața la pământ în fața comandantului oștirii lui Dumnezeu, Judecători 13:20, când Manoah se proșterne în fața ingerului; 2 Cronici 20:18, unde Iosafat și tot poporul se închină cu fața la pământ înaintea Domnului; Ezechial 1:28, 3:23; 44:4, unde profetul cade cu fața la pământ, etc, toate au un numitor comun. Fiecare din subiecți se proștern conștineți de păcătoșenia lor înaintea lui Dumnezeu, recunoscându-I sfințenia și fiind înfricoșați de prezența divină. Toți cad cu fața la pământ și nu pe spate. Să concluzionăm:

– Căderea cu fața la pământ este un act voluntar din partea omului.

– Căderea cu fața la pământ este o experiență fără medierea unei a terța parte. Cu alte cuvinte, nimeni n-a pus mâinile peste ei, nimei n-a avut șansa să-i arunce la pământ.

– Căderea este, în majoritatea cazurilor, cu fața în jos. Singurul loc în care se pare că textul sugerează o cădere pe spate, este cel din Ioan 18:6, 7, unde dușmanii lui Isus par să cadă pe spate atunci când sunt confruntați cu maiestatea Numelui Său: ‘‘EU SUNT’‘.

Mai sunt două pasaje biblice, unde căderea la pământ este asociată cu un somn adânc. Ele sunt cele din Genesa 15:12-13, unde Avram a căzut într-un somn adânc și Domnul i-a revelat destinul poporului care se va naște din el, și cel din Daniel 10:9-15, unde profetul ca căzut într-un somn adânc cu fața la pământ, tot pentru a primi revalația divină cu privire la destinul neamului său.

Aici trebuie să observăm că în ambele cazuri, căderea la pământ într-un somn greu, a fost preludiul unor revelații deosebite privitoare la națiunea lui Israel. Biblia nu menționează nicăieri că este normativ vieții de credință căderea la pământ sau somnul adânc. Ele nu ne sunt niciodată recomandate ca experiențe creștine general-valabile și necesare.

Iată cum explică mai în detalii căderea la pământ și mai ales imposibilitatea de a se mișca de jos a celor căzuți, același Greg Makeham: ‘‘Când cazi la pământ sub puterea lui Dumnezeu, de obicei este posibil să te miști, să te rostogolești, să tremuri, etc, și chiar să te ridici de jos dacă vrei. Totuși, mulți oameni afirmă cu au fost literalmente paralizați sau ‘‘țintuiți’‘ la pământ, incapabili să se ridice de jos pentru o vreme. Aici, din diferite motive, puterea lui Dumnezeu pare să fie mult mai copleșitoare pentru anumiți oameni. De asemenea, poate că Dumnezeu dorește ca individul să rămână nemișcat pentru a lucra ceva special la el, sau să-i dăruiască anumite ungeri pentru slujire. Mulți obiectează la această manifestare pe motiv că Dumnezeu nu forțează niciodată pe nimeni, totuși, ceea ce se omite aici este că aceste persoane s-au oferit DE BUNĂVOIE lui Dumnezeu înainte ca să cadă la pământ, și deci I-au dat mână liberă lui Dumnezeu să domnească peste ei. Un exemplu din Scriptură în care Dumnezeu ‘‘forțează’’ pe cineva îl găsim în Fapte 9, când Saul (mai târziu numit Pavel) era în drum spre Damasc pentru a persecuta Biserica, Christos s-a arătat lui în ‘‘forță’’ obligându-l să cadă la pământ!’‘

Același autor (The Toronto Blessing FAQ, Revizuite în ianuarie 1996, Greg Makeham, Internet, gregm@cougar.multiline.com.au. pagina 9.13), continuă spunând: ‘‘Uneori cei care cad la pământ sub puterea Duhul Sfânt, adorm, și de obicei visează vise care, evident sunt de origine divină (cum ar fi imagini cu raiul sau îngeri etc.). Ioel 2:28 spune că unii vor avea vedenii, și alții vor visa visuri – o vedenie se petrece când omul este treaz, iar visul atunci când doarme!’‘

Era în practica regilor lui Iuda ca în vreme de criză națională, când nu exista nicio revelație divină cu privile la situația țării, împăratul avea obiceiul să doarmă în templu pentru ca să viseze ‘‘fiind mai aproape de Dumnezeu’‘ soluția vremii sale. De aici au tras unii concluzia că dormitul în biserică ar avea rădăcini istorice. Ce să mai spunem acum de ‘‘somnul sfânt’‘? Denumirea vine de la mine și nu aș vrea să vă grăbiți să acuzați pe cineva.

Se pare că orice se petrece într-o întrunire a ‘‘râsului sfânt’‘, orice manifestare stranie, de la sunetele de animale, la fuga în jurul clădirii, căzutul pe jos, convulsii, căderi în inconștiență, paralizii, somn, dezbrăcarea în public, să nu mai vorbim de ‘‘beția în duhul’‘ stare în care bețivului i se consideră sfânt inclusiv urinatul pe el în public, toate acestea sunt puse pe seama Duhului Sfânt și pe seama prezenței lui Dumnezeu. Lucrul acesta mă îngrijorează. Mă înspăimântă. M-a determinat să scriu aceste rânduri.

Căderile la pământ înaintea Domnului sau a îngerilor Lui, se petrec întotdeauna cu fața în jos, în semn de închinare și de recunoașterea autorității divine în față căreia se află cel în cauză. Cum se explică manifestările de acum când persoanele cad de obicei pe spate, ca într-o transă sau pierdere a controlului mai degrabă decât într-o atitudine de închinare? Se știe că în anumite culte păgâne fenomenul era curent, mai ales acelea în care se practica cultul fertilității și prostituția sacră. Gestul era învitația, mai ales din partea feminină la orgiile cultice, de care nu se mai îndoiește nimeni că erau demonice. Când citești declarații ca acelea că unele femei au expeimentat orgasme în timpul acestor ‘‘înjunghieri în duhul’‘ nu poți să nu te gândești la practicile păgâne ale templelor de altădată.

Un alt aspect pe care aș vrea să-l discut aici este statutul de făcător de minuni pe care-l are cel ce ‘‘poate’‘ pune la pământ mulțimi de oameni cu un singur gest. Cred că mulți dintre cititori au văzut pe micile ecrane, sau au participat la întrunirile organizare de Benny Hinn. Nu poți să nu fii impresionat (în ambele sensuri) de ‘‘puterea’‘ lui Benny Hinn de a pune la pământ tribune întregi de stadion pline cu oameni. Și oamenii cad la pământ dacă Benny suflă în direcția respectivă, sau își întinde mâinile peste partea aceea de stadion, sau, uneori, își flutură haina peste mulțimea ce se prăbușește la pământ. Ne putem închipui un asemenea comportament la ucenicii Domnului Isus? Acțiunile, vorbele și gândurile lor erau îndreptate înspre un singur lucru, acela de a aduce cât mai multă glorie Domnului și Mântuitorului lor, și dacă, s-a întâmplat ca oamenii să le ofere lor cinstea pe care n-o meritau, au fost gata să-și sfâșie hainele de groaza uzurpării slavei pe care Dumnezeu n-o împarte cu nimeni. Pavel și Barnaba erau gata să fie zeificați de mulțimea entuziasmată din Listra, după vindecarea unui olog din naștere. ‘‘Și noi suntem oameni de aceeași fire cu voi…’‘ zic ei, refuzând un statut de supra-oameni. Ei conduc în mod corect mulțimea la Isus, Cel care face minuni (Fapte 14:8-18).

Ar trebui să ne întrebăm la modul cel mai sincer: Dacă ‘‘înjunghierea în duhul’‘ (am hotărât să nu respect ortografia celor de la Toronto Blessing, pentru motive lesne de înțeles, și n-am să folosesc majuscula), sau ‘‘odihna în duhul’‘ cum mai este numită căderea pe jos, este atât de importantă pentru viața bisericii, atunci de ce n-a fost menționată niciodată de Domnul Isus? De ce n-au învățat-o apostolii? De ce nu găsim referințe la această practică în textele Bibliei? De ce n-a aplicat biserica primară o asemenea tehnică? De ce nu avem mărturii scrise despre ea în părinții bisericești? Probabil, dacă am fi să ne luăm după apologeții noii mișcări, că ea este o revelație nouă, dată unor inițiați atât de speciali, cum ar fi Rodeny Howard-Browne, sau Kennth Hagin sau Kenneth Copeland. Și tocmai lucrul acesta vor unii din ei să ni-l comunice. Iată o secvență din istorica întâlnire dintre Rodney Howard-Browne și Kenneth Copeland, în care acesta din urmă profețește lui Rodney:

‘‘Kenneth Copeland i-a spus (lui Rodney): “Trage o sorbitură tare. Trage o sorbitură puternică din Duh Sfânt”. Rodney a râs apoi, după care a căzut pe podea. Kenneth Copeland apoi a început să vorbească în alte limbi. Cuvinte profetice similare au fost rostite altor oameni, dar mai târziu în aceeași întrunire, persoana aceasta era din nou pe picioare și a profețit astfel: ‘‘Poporul Meu după Calvar nu a obținut nimic din religie. Și Duhul Sfânt a venit pentru că ei n-au primit nimic de la religie. Ei bine, prostuților. O, voi gâște proaste. Ce ați obținut voi de la religie? Pentru că evreii n-au obținut nimic de la religie după Golgota. Așa că lasați-o în pace. Abandonați religia. Aruncați haina ei. (mulțimea a început să strige din ce în ce mai tare în timp ce următoarele fraze erau rostite). Întră în plinătatea Duhului Sfânt. Pentru că este revărsat, chiar acum. Chiar așa ca în ziua Cincizecimii. Se întâmplă chiar acum, chiar aici în acest loc, zice Domnul. (Strigătele mulțimii au încetat). Priviți, priviți, priviți, priviți priviți, priviți zice Domnul. Se împart limbile. Priviți, priviți, priviți, se împart limbi ca de foc. Priviți, priviți, priviți, zice Domnul. Se întâmplă chiar acum. Când vor veni Rusaliile? Se petrece chiar acum. Când va veni revăsarea? Chiar acum a venit. Simțiți, simțiți, simțiți, simțiți vântul, vântul, vântul, vântul cum suflă. Da, da, da, limbi ca de foc se împart. Ridicați-vă! Ridicați-vă! Priviți, priviți slava. Priviți gloria Domnului. Sunteți în mijlocul îngerilor. Sunteți în mijlocul norului se slavă divină. Sunteți în mijlocul focului. Pentru că slava Domnului s-a coborât, și iată, da, da voi îmi vedeți fața. Vedeți acum în tărâmul Duhului. Priviți, priviți, iată, da, Tatăl meu vede ce vedeți voi. Da, îngerii văd ceea ce vedeți și voi. Oh, oh, cât e de bine. Priviți, priviți, zice Domnul. Priviți, priviți, priviți, priviți în acest tărâm. Oh, ha, ha, ha, ha, ha, ha,, ha, ha, ha, Oh, voi vedeți în târâmul Duhului (vorbire în limbi). Înaintați tot mai sus în tărâmul Duhului. Sunteți ridicați în tărâmul dinamicii și revelației cunoașterii lui Dumnezeu. Priviți, priviți, priviți, ascultați, ascultați cuvântul Domnului. Auziți-l. Ascultați vocea cuvântului lui Dumnezeu. Da. Ascultați vocea cuvântului Domnului în Duhul. Vorbește cu voi.’‘ (Richard M. Riss, A History of the Revival of 1993-1995, Ediția a șaptea, ianuarie 17, 1995, pagina 6).

Aș dori să remarcați frazele subliniate mai sus: ‘‘Ei bine, prostuților. O, voi gâște proaste. Ce ați obținut voi de la religie? Pentru că evreii n-au obținut nimic de la religie după Golgota’‘. Practic, revelația vrea să spună că întreaga istorie a creștinismului până acum (până la momentul noii revelații date lui Rodney și Copeland), n-a obținut nimic de la religie. După Golgota nimeni n-a obținut nimic. Totul începe acum după aproape două mii de ani. Să nu mai spunem nimic despre limbaj. Cât despre mine, nu pot să cred că Isus și-a schimbat vocabularul cu care s-a adresat ucenicilor Săi. În cele mai disperate momente n-a folosit niciodată termenul de ‘‘gâște proaste’‘.

Manifestarea căderii pe jos, ‘‘înjunghierii în duhul, sau odihna în duhul’‘, pe lângă faptul că nu își găsește justificare biblică, ea produce dezordine în biserică. Dacă biserica din Corint ar fi folosit metoda, cu siguranță Pavel ar fi intervenit pentru readucerea la ordine și decență, așa cum a făcut-o cu excesul folosirii limbilor și prorociei, sau cu comportamentul reprobabil al creștinilor care se adunau să-și afișeze opulența bogățiilor prin mâncarea adusă la mesele de dragoste, sau cu lipsa de înfrânare când în urma băuturii se îmbătau (1 Cor. 11:20-22). Căderile pe jos aduc multă blamă Bisericii lui Dumnezeu. Și cine are tot interesul ca Biserica lui Christos să fie etichetată ca o masă scăpată de sub control? Cu siguranță că nu Dumnezeul rânduielii.

2 gânduri despre “”Înjunghierea în duhul” (2)

  1. Pingback: ”Înjunghierea în duhul” (2) |

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s