Toronto Blessing – Sunete de animale (1)

Sunete 1

 

Toronto Blessing – Suntele de animale (1)

Sunday Telegpraph scrie că la Toronto, un episcop anglican ‘‘se rostogolea pe dușumea și răgea ca un leu’‘. Un pastor penticostal în timp ca participa la o întrunire în Brighton (se spune că era din primele biserici din Anglia care au primit noul fenomen al ‘‘râsului sfânt’‘), a cântat timp de trei ore și jumătate cât a ținut serviciul un refren triumfalist care spunea: ‘‘Noi vom cuceri țara, supunând națiunea și prezentând-o lui Christos!’‘ La un anumit moment un tânăr a strigat: ‘‘Fiara este moartă! Fiara este noartă!’‘ ceea ce a făcut ca întreaga asistență să strige din ce în ce mai tare într-un crescendo care a sfârșit într-un urlet uriaș.

Când predicatorul declară că ‘‘barul este deschis’‘ și că a sosit ‘‘the carpet time’‘ (‘‘timpul covorului’‘), ascultătorii sunt încurajați să ‘‘sară imediat la băute’‘, sau să se dea la o parte din calea altora dacă nu pot să bea. Apoi încep manifestările.

Curiozitatea miilor de turiști veniți din toate colțurile lumii la Toronto,fără îndoială sunt manifestările ciudate, printre care probabil sunetele de animale sunt primele pe listă. Nu oriunde și oricând poți vedea oameni care scot răgete fioroase ca leii, sau latră furios ca și câinii, să nu mai menționăm suntele de bufniță, cocoș sau găini.

Randy Clark a spus într-un serviciu la Toronto, încercând să prevină credincioșii asupra reacțiilor împotriva manifestărilor: ‘‘Aceste lucruri n-o să fie întotdeauna populare. Niciuna din aceste mișcări n-au fost considerate populare la vremea lor. Niciuna din aceste mișcări pe care le împărtășesc acum cu voi n-a fost bine primită de către biserică. S-a luptat împotriva fiecăreia. Este așa pentru că întotdeauna vor exista oameni cărora nu le va place ceea ce faceți voi, vă vor ridiculiza, își vor bate joc de voi… contestatarii voștri vor lua lucrurile afară din contextul lor, frânturi, pe care le vor pune la radio, dar vă promit că ele vor aduce vindecare bisericii.’‘ (Randy Clark, la un serviciu din Biserica Vineyard Toronto Aeroport, 13 octombrie 1994, citat de articolul ‘‘Discerning the Thing from Toronto’‘, 1996, publicat de The Church of the Living Word, Inc. 5963 Court St. Road, Syracuse, NY 13206).

Răspunzând curioșilor în legătură cu manifestările de la Toronto, Greg Makejam, spune referitor la sunetele de animale: ‘‘Multe din sunetele de animale care se pot auzi la o întrunire Toronto Blessing sunt pure expresii de eliberare din tormentări mentale sau emoționale de care sufere oamenii, și nu sunt menite să imite animalele! Multe din asemenea sunete pot fi legate de plâns – multe din gemete și suspine, etc exprimări ale durerii apar ca fiind sunete de animale. Totuși în unele ocazii sunetele ca de animale sunt menite să imite animalele respective. 
O interpretare profetică a sunetelor autentic animalice se referă la atenționarea urgentă a lui Dumnezeu asupra sfârșitului veacului, pe care o face lumii chemând-o la pocăință înaintea necazului celui mare sau ‘‘Necazului lui Iacov’‘ (Ieremia 30:7). Vă pot indica Mica 1:8 (strigătul ca de șacal, sau câine), și versetul din Amos 3:8 (leul care răcnește) – atât Mica cât și Amos sunt cărți profetice care se referă la vremurile de pe urmă în care eu cred că trăim chiar acum! Urletul ca de lup – este similar lătratului de câine, din moment ce lupul este din aceeași familie a caninelor.
O altă interpretare profetică se referă la Dumnezeu care ‘‘răcnește ca un leu’‘ împotriva dușmanilor Săi (Isaia 31:4; 42:13; Ieremia 25:30, Ioel 3:16). Dumnezeu Își exprimă mânia împotriva Satanei pentru tot ce a răpit Bisericii.
Răcnetul ca de leu poate fi asociat cu mijlocirea, de exemplu, Osea 11:10 care spune că Dumnezeu răcnește pentru a chema pe poporul Său la Sine.

Alte imitări de sunete de animale sesizate în întrunirile Toronto Blessing includ sunte de măgar sau uneori sunete care imită boii. Acestea se pot referi la Isaia 1:3 unde Dumnezeu vorbește despre condiția spirituală a lumii de azi. Atât boul cât și măgarul își cunosc stăpânul și locul lor de odihnă, pe când lumea, (sau mai specific, evreii) nu-L cunoaște pe Dumnezeu! ca și boul și măgarul, mulți din Biserică nu-L cunoasc pe Dumnezeu! Sunetul de măgar se poate referi la duminica Floriilor când Isus a intrat pe măgăruș în Ierusalim.

În timpul întrunirilor Toronto Blessing au fost situații care au fost asemănate cu suntele dintr-un ‘‘grajd de animale’‘. În definitiv, cineva a avut o iluminare profetică din cartea lui Matei 24:37-38, unde Isus a spus că în zilele din urmă va fi ca în zilele lui Noe! Imaginați-vă cum era viața pe o corabie plină cu toate animalele!!’‘ (The Toronto Blessing FAQ (Cele mai fregvente întrebări), Revizuite în ianuarie 1996, Greg Makeham, Internet, gregm@cougar.multiline.com.au. pagina 7).

Va urma

3 gânduri despre “Toronto Blessing – Sunete de animale (1)

  1. Pingback: Toronto Blessing – Sunete de animale (1) |

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s