Ioan Mihalaș – La ultimul popas

Mihalaș

 

Îmi vine greu să cred că motociclistul ‘’la patru ace’’ – evanghelistul intinerant, omul care părea că sfidează moartea, care reușea să fie mereu tânăr și căutat de cei tineri, a trecut la cele veșnice. Îmi va lipsi prezența aceea enigmatică, ce apărea aproape subit la mai toate vizitele pe care le-am făcut în România. L-am găsit în tribunele stadioanelor de la Rădăuți și Suceava, în sala polivalentă de la Oradea, în bisericile pe care le-am vizitat în orașele șării. ‘’Am venit să te văd, don Pedro’’, spunea fratele Mihalaș. De obicei lua o ocazie sau motocicleta cu care a călătorit până în ultimii ani ai vieții. Ziarele din Timișoara îl numeau ‘’bikerul la patru ace’’, pentru că se îmbrăca la costum cu cravată și pleca la biseicile din țară cu motocicleta. De pe motociceltă urca la amvonul bisericii unde era așteptat întotdeauna cu bucurie.

Dacă nu putea lua cumva motocicleta, lua o ocazie, pe care n-o pierdea niciodată de a predica evanghelia binevoitorului șofer. Nu odată a fost dat jos din mașină de șoferul furios pe pasionatul evanghelist.

În timpul studenției din Timișoara (1969-1974) , era mereu printre cei tineri, mereu pasionat credinței și mereu încurajându-ne pe cei ce începeam să predicăm. Predicile lui de la Biserica Elim, erau savurate de zecile de studenți care frecventau biserica. Își alegea cuvintele cu grija cu care un chirurg își alege instrumentele pentru operație. Banalul devenea inefabil, și o întrunire obișnuită era povestită cu arta unui mare dramaturg. Cifrele cosmosului și microcosmosului făceau parte parcă din instrumentarul obișnuit cu care lucra el în fiecare zi. Descria ca nimeni altul măreția ‘’Marelui Alfa’’ pe care o citea în locuri în care ochiul nostru rătăcit prin banalul vieții nu o vedea.

Era pasionat de oamenii lui Dumnezeu, oameni care au avut experiențe cu El. Dacă erau în Ardeal, sau Ucraina, nu conta. Se ducea până acolo ca să stea la picioarele lor și să le asculte mărturisirile. Cunoștea pe toți oamenii cu chemări deosebite din partea lui Dumnezeu. ‘’Don Pedro’’, mi-a zis într-o zi, ‘’am să te duc să-l cunoști pe Gicu Stan de la Aiud’’. Apoi m-a dus să-l cunosc pe Cornel Lela de la Șoimuș, pe Davin Nicola, și pe mulți alții.

Când am plecat din România, în iarna anului 1985, a venit la Oradea să-mi spună că fac o mare greșeală a vieții mele. Ani mulți a trebuit să-i dau dreptate. Mi-a declarat că mă urăște pentru că plec. Se simțea nedreptățit în prietenia care ne-a legat, pe care eu o trădam, plecând în America.

Ne-am revăzut în 1989, imediat după Crăciunul revoluției și am refăcut ceea ce părea pierdut pentru totdeauna. A venit apoi în America și m-a vizitat, atât în Chicago cât și în Phoenix. Mi-a scris și am vorbit la telefon. O parte din scrisorile lui le-am publicat în revista Exodus pe care a apărut la Chicago timp de 12 ani. Câteva din acele scrisori le-a publicat apoi în cartea sa: Din popas în popas, apărută la Arad în 2013. M-am bucurat nespus de mult să-i pot scrie câteva rânduri în prezentarea acestei povestiri de viață tumultoasă.

Anul trecut l-am văzut pentru ultima dată la Timișoara. A venit la prezentarea unei cărți pe care am lansat-o în câteva biserici din oraș. Părea la fel de tânăr, la fel de pasionat și nu a uitat să mă invite la el, la Giarmata, la o mămăligă.

Citind vestea plecării lui, azi dimineață, m-am simțit mai singur pe lume. Plecarea unor astfel de viteji ai Domnului ne lasă mai puțini în lupta noastră cu noaptea. A plecat aproape la 90 de ani, cu prea multe comori adunate în mintea sa prodigioasă. L-am rugat de nenumărate ori să scrie, dar dacă avea de ales să stea la masa de scris, sau să urce pe motocicletă să ducă vestea bună unor necăjiți de pe undeva, alegea mereu să plece. A plecat acum un pic mai departe… la ultimul popas. Veșnicia.

În norul acela de martori, care par să ne urmărească din tribunele veșniciei zbaterile și lupta noastră cu întunericul, am de acum un nou suporter și o nouă voce în galeria care ne încurajează zilnic să fim biruitori. Până la capăt. Până la ultimul popas.

La revedere, frate Mihalaș!

5 gânduri despre “Ioan Mihalaș – La ultimul popas

  1. Pingback: IOAN MIHALAȘ – La ultimul popas. | Pastor Ciprian Barsan

  2. Pingback: Petru Lascau: Ioan Mihalaș – La ultimul popas – CrestinTotal.ro

  3. Cu adevărat este o pierdere, pentru noi cei rămași, atunci când Dumnezeu cheamă acasă câte-un titan al credinței, un mentor sufletesc sau un dascăl neobosit precum a fost fratele Mihalaș. I-am sorbit predicile de mic copil, care parca aveau un șarm aparte având totdeauna în componență atâtea informații din mediul înconjurător, argumente din spațiul cosmic sau din sfera biologică bine articulate, prin care ne ajuta să-L descoperim pe Veșnicul Creator. Precum a-ți menționat, avea și o grijă aparte față de bisericile din zonă (și nu numai) mai ales cele în formare, astfel motocileta î-l aducea și la biserica ” dintre vii” astăzi numită Smirna unde am crescut. S-a stins încă un far luminos al credinței, unul din puținele care au mai rămas…precum spuneau versurile altui titan care s-a stins (Mircea Ciugudeanu) …”cei harnici pier și nu sunt alți-n loc, și-atîția gem ca mistuiți de foc..” Facă Domnul să întelegem importanța modelelor în credință și să le prețuim pe cele care încă le mai avem , să învățăm de la ele și la rândul nostru să le preluăm ștafeta. Dumnezeu să mângăie pe cei rămași cu pace și cu nădejdea revederii.

  4. Pingback: Ioan Mihalaş (1926-2015) | Romania Evanghelica

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s